GREU de STINS! A 10-a zi de incendiu la sondă

În cadrul operațiunii de stingere a sondei arzânde au fost detașați pompieri din cinci județe, plus specialiști din Canada, dar situația continuă să fie tensionată.

Șeful IGSU, colonelul Daniel Dragne, a declarat în urmă cu câteva zile, că incendiul de la sonda de gaze din Moftinu Mare nu a fost stins pentru că gazele ce ies din sol ar putea duce la formarea de ”amestecuri explozive” ce s-ar putea deplasa înspre localităţi. Momentan, s-a optat pentru arderea acestora până la găsirea unei soluţii pentru captare.

Astfel că, sonda de gaze continuă să ardă și la zece zile distanță de la momentul în care a apărut riscul de explozie.

"În cea de-a zecea zi de la izbucnirea incendiului, pe amplasamentul sondei de gaz, operațiunile de secționare a corpului sondei sunt în plină desfășurare. Pompierii acționează pentru asigurarea măsurilor de protecție a echipamentelor și a personalului care intervine, prin răcirea zonei.", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Maior Pop Adriana

Miercuri, la sediul primăriei comunei Moftin, a avut loc o conferință de presă la care au participat șeful DSU, dr. Raed ARAFAT, inspectorul general al IGSU, col. Daniel Dragne, prefectul județului Satu Mare, reprezentanții companiei care dețin sonda și specialiști în controlul sondelor.

"Cei prezenți au dat asigurări privind inexistența riscului pentru cetățenii comunei și au explicat, din punct de vedere tehnic, faptul că zgomotul produs (așa zisele "explozii") sunt fenomene normale, care, deși produc neplăceri, nu reprezintă un pericol. În continuare, obiectivul prioritar rămâne asigurarea protecției personalului de intervenție dislocat la fața locului, chiar dacă misiunea va fi una de durată. De asemenea, în această seară are loc o nouă întâlnire cu localnicii pentru a le fi prezentată situația actuală”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel