Greta Thunberg, un nou apel privind mediul și schimbările climatice

Greta Thunberg FOTO: Agerpres
Greta Thunberg FOTO: Agerpres

Greta Thunberg, tânăra activistă de mediu, face un nou apel cu privire la schimbările climatice. 

Adolescenta activistă pentru mediu Greta Thunberg a lansat duminică un apel pe Twitter prin care i-a îndemnat pe oameni să considere în continuare schimbările climatice o urgenţă reală pentru umanitate, informează DPA, anunță Agerpres. 

Schimbările climatice reprezintă "o urgenţă existenţială", care trebuie să fie tratată ca atare, indiferent de partidele politice aflate la guvernare sau de opiniile politice ale oamenilor, a adăugat tânăra suedeză.

Reducerea emisiilor de gaze

De asemenea, ea a distribuit o înregistrare video ce arată cât de mult ar trebui să fie reduse emisiile de gaze cu efect de seră pentru a respecta obiectivele trasate prin Tratatul de la Paris, ce vizează limitarea la cel mult 1,5 grade Celsius a încălzirii climei globale în raport cu nivelurile din era preindustrială.

"Această cauză nu mai poate fi doar o ştire printre alte ştiri, un 'subiect important' printre alte subiecte, 'o chestiune politică' printre alte chestiuni politice sau o criză printre alte crize", a scris Greta Thunberg în mesajul ei online.

"Persoana Anului", desemnată de revista Time

Adolescenta de 16 ani, care a fost desemnată recent "Persoana Anului" de revista Time, a început o mişcare globală pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra chestiunii climatice anul trecut, organizând greve şcolare în zilele de vineri.

Ea a organizat prima astfel de grevă şcolară în august 2018.

De atunci, Greta Thunberg a vorbit la reuniuni dedicate climei în Elveţia şi New York, dar şi la Conferinţa pentru climă organizată de ONU la Madrid.

Tânăra suedeză a ales să nu mai călătorească cu avionul pentru a nu contribui şi mai mult la poluarea mediului şi a efectuat două călătorii transatlantice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel