Graţiela Gavrilescu, exclusă din ALDE. Norica Nicolai, favorită la şefia organizaţiei de femei

Norica Nicolai
Norica Nicolai

Graţiela Gavrilescu a fost exclusă din ALDE după ce a acceptat propunerea premierului Viorica Dăncilă de a face din nou parte din Guvern şi a fost, astfel, îndepărtată şi de la conducerea organizaţiei de femei a partidului. Norica Nicolai ar urma să preia această funcţie. 

ALDE a decis vineri să o numească pe Norica Nicolai în funcția de președinte interimar al organizației de femei OFLDE, în urma excluderii din partid a Grațielei Gavrilescu, au declarat surse politice pentru Mediafax. Anton Anton a fost numit, totodată, președinte interimar al filialei ALDE Vâlcea.

Sedinţă informală, transformată în Birou Politic Executiv

ALDE a transformat ședința informală de vineri în Biroul Politic Executiv, care a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă din partid, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX.

„Biroul Politiv Executiv ALDE ia act de pierderea calității de membru ALDE, prin încălcarea prevederilor Art 14 (2) lit c din Statutul ALDE „Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea sau susținerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepția partidului/partidelor cu care ALDE se află în alianță politică sau electorală”, a următorilor membri: Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu și drept consecință, se procedează la radierea lor din baza de date”, potrivit ordinii de zi a ședinței ALDE. 

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și dizolvarea filialelor ALDE Dolj, condusă de Ion Cupă, și ALDE Prahova, condusă de Grațiela Gavrilescu, cât și revocarea lui Alexandru Băișanu din funcția de preedinte interimar al filialei ALDE Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel