Grampet, prima multinațională românească, a împlinit 20 de ani. Premii pentru curaj și inovație

Grampet a salvat brandul Electroputere și continuă fabricarea de locomotive pentru export
Grampet a salvat brandul Electroputere și continuă fabricarea de locomotive pentru export

Grampet, prima multinațională fondată în România, a devenit cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Compania a aniversat primii 20 de ani de la înființare acordând premii pentru curaj, managemnt și inovație angajaților. 

Grupul Grampet, condus de omul de afaceri român Gruia Stoica, este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia, având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud. 

 

Prin Electroputere, Grampet a relansat producția de locomotive 

Compania fanion a Grampet, Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat din România, având peste 20% din trafic internaţional.Grupul GRAMPET este prezent în 10 țări şi analizează intrarea pe alte șapte piețe europene. Este prima companie europeană care a aderat la Asociația Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică, asumându-și un angajament ferm față de această alianță strategică ce creează o nouă rută între China și Uniunea Europeană. Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România, iar sub brandul Electroputere a relansat producția de locomotive în țara noastră.

Premiu pentru curaj și pionierat, acordat femeilor mecanic

La Gala de aniversare a celor 20 de ani, Grampet a acordat mai multe premii salariaților săi. Premiul pentru curaj și pionierat a fost acordat femeilor mecanic de locomotiva: Adina Dedu, Patricia Enache, Vasilica Mirela Giurea, Elena Daniela Naghi, Cristina Nicolici, Mihaela Țăpuși, Margareta Marinescu.  Două premii au fost acordate pentru inovație. Unul a ajuns la " Departamentul de dezvoltare Reva", pentru Tudor Gheorghe - director producție; Gelu Dragoș - directorul depaqrtamentului Calitate Dezvoltare; Mircea Florea - inginer departament Tehnic; Paul Burza - sef birou Calitate Dezvoltare; Mircea Zdrancu - Manager Aprovizionare; Teodor Morar - Manager proiect Cisterna; Paraschiv Lefter - șef atelier; Constantin Drăcea -manager tehnic. Celălat premiu pentru inovație a fost acordat "Departamentului de dezvoltare Reloc", condus de directorul general Călin Gratian. Prof. Friedrich Macher, managing partner CEO Eurorail Austria, a primit din partea Grampet premiul pentru senioritate. Premiul pentru cel mai longeviv angajat a fost acordat dlui Vizante Tomoni, vicepreședinte Grampet. Inginerul Anului 2019 este Mihai Tudose, de la VFU Pascani. Premiul pentru sustenabilitate și business responsabil a fost acordat dlui Amedeo Neculcea, directorul general adjunct al GFR. Constantin Deteșan, Liliana Bratu, Nicu Mazare , Adrian Tacea, Elena Ragalie, Maria Alexe, Anca Ștefan, Marian Ciobanu au primit diplome de excelență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel