"Grădinița de Vacanță", programul Sectorului 1 pentru perioada de vară

Alternativă la bone pentru părinții care au copii de grădiniță. Sectorul 1 va avea deschise în perioada vacanței de vară cinci unități de învățământ preșcolar. Programul "Grădinița de Vacanță" din Sectorul 1 se va derula în perioada 3 iulie – 25 august 2017, de el beneficiind 350 de copii.

Pentru a veni în sprijinul părinților și copiilor, administrația locală a decis ca cinci unități de învățământ preșcolar de pe raza sectorului 1 al Municipiului București să rămână deschise și pe perioada verii. Acestea sunt următoarele: Grădinița nr. 206 – sediul de pe strada D. Gherea nr. 156 (100 de beneficiari) și sediul din strada Witting nr. 15 (50 de beneficiari), Grădinița nr. 222, strada Arad nr.38 (50 de beneficiari), Grădinița nr. 44, strada Bârlogeni nr. 24 (50 de beneficiari), Grădinița nr. 46, strada Marmurei nr. 13-15 (50 de beneficiari) și Grădinița nr. 116, strada Mendeleev, nr. 27 (50 de beneficiari).

În această perioadă, unitățile de învățământ preșcolar incluse în programul "Grădinița de Vacanță" vor fi deschise de luni până vineri între orele 8.00-18.00. Primăria Sectorului 1 va finanța de la bugetul local contribuția de hrană a fiecărui copil.

Pe toată această perioadă, micuții vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. Proiectul "Grădinița de Vacanță"promovează întărirea abilităților de bază (citit/vorbit/scris) și dezvoltarea culturii personale. În timpul vacanței vară se vor forma grupe de copii pe nivel de vârstă, care vor participa la jocuri și activități educative, cât și activități care duc la încurajarea talentului prin ateliere creative de desen și pictură, educație fizică, cercuri de creație, activități în aer liber etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel