Gorjean cu casă de la Becali, acuzat că și-a violat o fiică

Un bărbat din județul Gorj, care a primit o casă de la Gigi Becali, este acuzat că și-a violat una dintre fiice.  

Bărbatul de 43 de ani este acuzat că și-a violat fiica cea mare. Suspectul, căruia i-a fost amputat un picior din cauza problemelor de sănătate, se află în spital.

Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, declară că polițiștii din Motru au primit, luni, o sesizare potrivit căreia, anul trecut, bărbatul și-a violat în repetate rânduri fiica, în vârstă acum de 15 ani. S-a întocmit dosar penal pentru viol.

De altfel, fata de 15 ani și alți trei frați ai ei sunt internați în spitalul din Târgu-Jiu, cu pneumonii, iar fratele lor de 6 ani a fost dus cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara, din cauza unor complicații.

Copiii vor fi preluați de DGASPC Gorj.

În 2012, Gigi Becali a mers cu elicopterul în Gorj și a cumpărat o casă pentru familia cu şapte copii, căreia i-a adus plasmă, maşină de spălat, pahare de cristal. Becali a spus atunci că a văzut cazul la televizor şi că i-a fost teamă că dacă nu face nimic nu va şti ce să spună la Judecata de Apoi, notează Mediafax.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel