Golban Lucica, șefă în cadrul Finanțelor Publice, decizie de la DNA

DNA
DNA

DNA a transmis, vineri după-amiază, un comunicat de ultimă oră.

Iată comunicatul DNA: „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie 2018, a inculpatei GOLBAN LUCICA, șefa Serviciului de Informații Fiscale din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: La data de 13 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica, în calitatea menționată mai sus, a primit de la reprezentantul unui om de afaceri suma de 3.000 lei pentru ca o cerere de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA (document fără de care societatea nu putea să își desfășoare activitatea), să fie admisă și rezolvată cu celeritate, în condițiile în care societatea respectivă figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei, neîndeplinind condițiile rezolvării favorabile a cererii.

Banii respectivi au fost remiși inculpatei chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, la scurt timp aceasta fiind reținută de procurorii anticorupție.

Inculpatei Golban Lucica i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica va fi prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel