Giurgiu: Exerciţiu cu trei scenarii de intervenţie, organizat de CJSU

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu a organizat, miercuri, un exerciţiu de cooperare între instituţiile cu atribuţii de intervenţii în astfel de cazuri, fiind vorba de trei scenarii referitoare la o explozie urmată de un incendiu, salvarea de la înălţime a mai multor persoane blocate în hotelul 'Steaua Dunării' şi un accident rutier cu victime multiple.

Şeful Centrului Operaţional din cadrul ISU Giurgiu, Dumitru Vîlceanu, a declarat la finalizarea exerciţiului de cooperare că nivelul de pregătire al personalului propriu este unul ridicat, iar cooperarea între instituţii este una bună.

'Prin organizarea unor astfel de exerciţii noi testăm periodic nivelul de pregătire al personalului propriu, dar urmărim să realizăm o bună cooperare cu instituţiile implicate în acţiuni de intervenţie pentru diferite situaţii de risc, oamenii care lucrează împreună să se cunoască mai bine. La exerciţiul de astăzi au fost implicate atât echipaje de la ISU Giurgiu, dar şi de la IJJ, IPJ, SAJ, Garda de Mediu, Crucea Roşie, Inspectoratul de Stat pentru Siguranţa Construcţiilor Giurgiu, concluziile fiind că nivelul de pregătire al personalului este unul ridicat, iar cooperarea cu celelalte instituţii este bună', a declarat Dumitru Vîlceanu, pentru AGERPRES.

În cadrul exerciţiului au participat două autospeciale cu apă şi spumă, două unităţi de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două autospeciale de intervenţie de primă comandă, o autoplatformă de salvare şi intervenţie la înălţime precum şi echipaje ale SAJ, de Cruce Roşie, de jandarmi şi poliţişti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel