EXCLUSIV  Gheorghe Dincă și cazul Caracal. Teoria unui specialist în hipnoză

Casa lui Gheorghe Dincă
Casa lui Gheorghe Dincă

Toată lumea vrea să afle ce s-a întâmplat în cazul fetelor din Caracal, dar Gheorghe Dincă nu pare foarte comunicativ cu anchetatorii. 

Andrei Voicu, vicepreședinte al Asociației Europene de Hipnoză, membru fondator al Academiei de Hipnoză, hipnotist și trainer în hipnoză, a declarat în excluvitate pentru DC News că hipnoza ar putea ajuta la elucidarea cazului de la Caracal.

Andrei Voicu a spus că mintea noastră poate fabula, dar, în acelaşi timp poate ajuta.

"Există posibilitatea ca hipnoza să aducă un plus, din punctul meu de vedere. Hipnoza este folosită atât în Statele Unite ale Americii, cât şi în alte părţi ale gobului, mai puţin la noi. Aceasta ar ajuta, într-o oarecare măsură, în acest caz", a spus Andrei Voicu pentru DC News.

Cum ar ajuta hipnoza

Specialistul în hipnoză a spus că, în primult rând, Gheorghe Dincă ar trebui să recunoască faptele pe care le-a comis, dacă le-a comis.

"Într-o stare hipnotică ar putea detalia absolut tot ce a făcut pentru că subconştientul înregistrează fiecare clipă din viaţa noastră. Aceste clipe sunt înmagazinate la nivel subconştient ca într-un hard de calculator, iar în transă îşi poate reaminti ce a făcut, când a făcut şi cum a făcut", a mai spus Andrei Voicu, specialist în hipnoză, pentru DC News.

Situația în România, ce spune legea  

Prin dispoziţiile art. 101 alin. (2) CPP se interzice folosirea metodelor sau tehnicilor de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a‑şi aminti şi de a relata în mod conştient şi voluntar faptele care constituie obiectul probei. Acestea nu fac referire la folosirea testului poligraf, ci la folosirea mijloacelor care atrag o intruziune deosebită în conştiinţa umană (hipnoza, serul adevărului etc.). Justificarea acestei interdicţii constă în necesitatea respectării demnităţii umane în procesul penal, principiu care este consacrat şi în art. 11 alin. (1) CPP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel