Germania speră în relansarea eforturilor de pace în Ucraina odată cu o nouă conducere a ţării

Germania speră că noua conducere ucraineană va da un nou impuls eforturilor de soluţionare a conflictului ce durează de ani de zile în apropierea graniţei Ucrainei cu Rusia, relatează joi agenţia DPA.

Populaţia din estul Ucrainei are nevoie de pace în cele din urmă, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, înainte de vizita pe care o va întreprinde joi în Ucraina.

Conflictul a izbucnit în urmă cu cinci ani, când Ucraina a înlăturat conducerea prorusă de la Kiev în vederea încheierii unui acord cu Uniunea Europeană.

Confruntările dintre separatiştii - susţinuţi de ruşi - şi armata ucraineană s-au soldat cu aproximativ 13.000 de morţi, potrivit unor estimări ale ONU.

Noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, care şi-a preluat oficial funcţia săptămâna trecută, a afirmat în discursul său de învestitură că prioritatea sa va fi soluţionarea conflictului. 

Heiko Maas şi omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, urmează să se întâlnească cu Zelenski pentru discuţii axate pe eforturile de pace.

Germania şi Franţa au mediat anterior convorbirile de pace dintre Ucraina şi Rusia. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a participat la astfel de negocieri, precum şi un reprezentant al separatiştilor. Rusia a respins în mod repetat acuzaţiile Ucrainei referitoare la alimentarea conflictului prin furnizarea de arme sau militari activi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel