Germania: Premieră privind numărul străinilor

Aproximativ 10 milioane de persoane cu pașapoarte străine trăiau în Germania în 2016, o creștere de 1,9 milioane sau de 23% din 2014, fiind cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, potrivit Biroului Federal german pentru Statistică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Statisticile sunt încă în curs de elaborare pentru populația totală a țării în 2016, estimată la circa 83 de milioane.

În 2015, un total de 17,1 milioane de persoane din Germania erau imigranți ori descendenți ai unor imigranți, iar acest număr a crescut probabil în 2016, a spus oficialul citat. Date actualizate vor fi publicate la sfârșitul lunii iulie. Aceste date includ și cetățenii germani care au venit inițial din alte țări și persoanele cu dublă cetățenie.

Creșterea numărului de cetățeni străini în Germania a fost cauzată în principal de o decizie a cancelarului german Angela Merkel de a permite intrarea în țară a peste un milion de migranți, în principal din Siria, Irak și Afganistan, în ultimii doi ani.

Datele difuzate vineri indică faptul că 5,8 milioane dintre persoanele fără pașapoarte germane au venit din afara Uniunii Europene. Între aceștia se află 520.000 de sirieni, 138.500 de irakieni și 178.100 afgani care s-au mutat în Germania de la începutul anului 2015, menționează sursele citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel