George Lixandru, de urgență la spital. Jurnalistul continuă greva foamei

Jurnalistul și scriitorul care se află în a doua săptămână de grevă a foamei, George Lixandru, a cedat luni dimineață în fața Consiliului Județean Buzău și a fost dus de urgență la spital.

VEZI ȘI: Jurnalistul George Lixandru, cuvinte cutremurătoare: Anunțul unei morți așteptate

Și-a pierdut cunoștința și, odată ajuns la spital, a fost stabilizat și întrebat dacă vrea să fie internat. Deși starea lui de sănătate este foarte gravă, George Lixandru a refuzat vrând să-și ducă gestul de protest mai departe.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU. GEORGE LIXANDRU, publicist și scriitor, în greva foamei. "Dumnezeu să mă ierte!"

"Mi-am pierdut cunoștința, am ajuns de urgență la spital. Medicii au vrut să mă interneze... Eu am refuzat și am semnat pe propria răspundere un act pentru a pleca din spital, deși sunt în stare foarte gravă. Să vă spun cum s-a întâmplat totul: Luni dimineață am leșinat și după câteva minute mi-am revenit. Am anunțat imediat Poliția și un comisar a sunat la Ambulanță. Astfel, am fost transportat la spital. Mi-au dat vreo 10 pastile. Aveam hipertensiune și alte complicații. Am deja trei boli provocate de subnutriție", a spus George Lixandru pentru DC News.

Soluție temporară pentru George Lixandru

Publicistul a primit și o veste bună. O femeie cu suflet din mare din Buzău care muncește în străinătate a fost de acord să-l lase pe George Lixandru să locuiască temporar la casa sa din Sărățeanca.

"Locuiesc temporar la Sărățeanca, în casa unei doamne care lucrează în Italia. Nu o cunoșteam, nu am vorbit niciodată până acum. A aflat de povestea mea de pe Facebook și s-a oferit să mă ajute. Este vorba de doamna Teodora Radu căreia îi ofer toată recunoștința mea. Locuiesc în casa dumneai până când se va găsi o rezolvare în cazul meu. Acum fac naveta de la Sărățeanca la Buzău pentru a face greva foamei în fața CJ", ne-a mai zis publicistul.

Surpriză într-una din zilele în care făcea greva foamei

George Lixandru ne-a povestit că, într-una din zile, o fetiță a venit să vorbească cu el, văzând că protestează, și l-a impresionat foarte mult.

"Am avut surpriza ca o fetiță de 12 ani să se oprească lângă mine și să îmi dea 5 lei. M-a emoționat foarte mult. Spunea că nu știe ce înseamnă greva foamei. După ce i-am explicat, i s-au umezit ochii și a spus: iertați-mă. Nu am știut! Fetița credea că stau acolo și cerșesc. Mai trec bătrâni pe lângă mine și îmi spun că m-au văzut la televizor și în ziare și zic că sunt alături de mine", ne-a mai declarat George Lixandru.

Ce spune femeia care i-a oferit poetului un acoperiș de-asupra capului

Contactată de DC News, Teodora Radu, femeia care i-a oferit poetului un adăpost până se va găsi o soluție pentru cazul său, ne-a zis: "Nu voiam să fac public gestul pe care l-am făcut. Urmăresc acest caz și trebuie să spun că nu-l cunosc personal pe George Lixandru, dar am auzit de dumnealui. Am cunoscut și eu suferința și disperarea și știu ce înseamnă să fii singur și să nu te ajute nimeni. Fără sa stau pe gânduri, am luat legătura cu soțul meu și am hotărât să stea la noi împreună cu soția sa. Sunt indigată că a ramas singur în aceste momente. Și prietenii l-au uitat".

Întrebată ce a determinat-o să facă acest gest pentru George Lixandru, Teodora Radu ne-a mai zis: "Iubesc muzica și arta în general, iar oamenii de valoare trebuie respectați și sustinuți, dar la noi este altceva. Sper să se rezolve. Noi îl susținem moral și... din puținul care îl avem, am luat drumul străinătății pentru familia mea. Mă rog la Dumnezeu să reziste. Noi îl sprijinim cu tot sufletul".

Sursa foto: News Buzău

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy