Gazoduct BRUA, precizări de ultimă oră. Este oficial

TRANSGAZ
TRANSGAZ


În contextul ultimelor evoluții și discuții din mass-media din România, cu privire la proiectul BRUA şi la capacitățile de transport gaze naturale dintre România și Ungaria, pentru corecta informare a opiniei publice şi pentru o mai bună înțelegere a acestor subiecte, SNTGN Transgaz a făcut unele precizări.

”BRUA este un proiect de interes naţional, susţinut ferm şi fără echivoc de Comisia Europeană. BRUA va aduce ţării venituri importante din tarifele de transport gaze naturale şi va transforma România într-un jucător incontestabil pe piaţa gazelor naturale a Uniunii Europene, se arată în comunicatul oficial. Transgaz îşi îndeplineşte angajamentele, conform proiectului iniţial, care a beneficiat de sprijinul tuturor Guvernelor României.

Rezervarea capacității de transport, condiție prealabilă pentru investiție

Transgaz respinge categoric acuzaţiile că ar face un joc în favoarea Ungariei. Societatea precizează că rezervarea capacităţii de transport este o condiţie prealabilă pentru a putea demara investiţia în BRUA faza 2. Doar în baza acelor contracte, care arată interes pentru gazele care ar urma să fie transportate, Transgaz poate trece la implementarea proiectului.

În cazul rezervării unor capacităţi viitoare (incrementale), rezervarea se face printr-o procedură de sezon deschis angajant. Pregătirea Procedurii de Sezon Deschis Angajant a fost realizată în perioada 2015-2017 prin colaborarea autorităților de reglementare din România (ANRE), Ungaria (HEO) şi Austria (E-CONTROL), ai operatorilor de transport din cele 3 țări (TRANSGAZ, FGSZ şi GAZ CONNECT), precum şi ai Comisiei Europene.
Procesul de sezon deschis s-a derulat în peroada 16 octombrie – 29 decembrie 2017. Raportul comun privind prima rundă de ofertare a fost publicat pe paginile de internet ale TRANSGAZ şi FGSZ în data de 29.12.2017, cu respectarea calendarului Procedurii. Conform raportului, prima rundă de ofertare a fost încheiată cu succes.

Datele și informațiile, confidențiale

Conform manualului procedurii de Sezon Deschis, orice date, informații sau notificări întocmite și transmise de către Solicitanți și Ofertanți în contextul Procedurii de Sezon Deschis Angajant sunt considerate confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în procesul de evaluare din cadrul Procedurii de Sezon Deschis Angajant și nu vor fi divulgate nici unei terțe părți, fără consimțământul scris al Solicitantului/Ofertantului relevant.
De asemenea și contractul de transport care este parte integrantă a Manualului de procedură și poate fi consultat pe site-ul companiei (vezi aici) conține următoarea clauză de confidențialitate:

IX. Clauza de confidențialitate
Art.14
(1) Părțile sunt obligate să păstreze confidențialitatea datelor, documentelor și a informațiilor obținute din derularea prezentului Contract.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin.(1) următoarele date, documente și informații care:
a) au fost cunoscute părții contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă; sau
b) au fost dezvăluite după ce a fost obținut acordul scris al celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluire; sau
c) fac obiectul unei obligații legale privind dezvăluirea; sau
d) sunt dezvăluite către un operator economic afiliat; în această situație partea care dezvăluie operatorului economic afiliat rămâne răspunzătoare pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi cealaltă parte ca urmare a divulgării informațiilor de către operatorul economic afiliat;operatorul economic afiliat beneficiază de toate excepțiile stabilite în acest articol.
(3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea contractului.
(4) Nerespectarea obligațiilor care decurg din alin.(1)-(3) atrage răspunderea părții culpabile, stabilită în conformitate cu prevederile legale.

În cadrul acestui proces, Transgaz a ţinut în permanenţă legătura cu Comisia Europeană şi cu ANRE, care au validat deciziile, pe care toate părţile implicate le-au considerat în interesul României şi din punct de vedere strategic, şi din punct de vedere economic.

Transgaz precizează că nu are cum să controleze ce se întâmplă cu gazele extrase din Marea Neagră, pentru că zăcămintele sunt concesionate unor alți agenți economici. Subliniem faptul că, în conformitate cu legislația europeană și națională în vigoare, Transgaz are doar rolul de operator al sistemului de transport și nu are dreptul să comercializeze gaze naturale.

Fişa tehnică a proiectului BRUA
Proiectul "Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe Coridorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria" – BRUA
Acest proiect vizează dezvoltări ale capacităţilor de transport în sistem între interconectările dintre sistemul românesc de transport gaze naturale şi sistemele similare ale Bulgariei şi Ungariei, mai precis, constă în construirea unei conducte noi din zona de sud a României spre frontiera de vest, pe traseul Podișor – Bibeşti – Jupa – Horia, cu o lungime aproximativă de 529 km și construirea a trei stații de comprimare.

Proiectul s-a impus ca necesitate în a doua parte a anului 2013 având la bază următoarele argumente:
deselectarea proiectului Nabucco drept rută preferată pentru transportul gazelor naturale din regiunea Caspică înspre piețele central europene;
asigurarea unor capacități de transport adecvate între punctele de interconectare transfrontalieră RO-BG și RO-HU, în scopul creșterii gradului de interconectare la nivel european;
asigurarea unor capacități de transport pentru valorificarea unor volume de gaze naturale din Marea Neagră pe piețele central-europene.
În contextul inițiativei CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity) au avut loc discuţii cu reprezentanţii DG ENER, la recomandarea cărora s-a decis etapizarea proiectului şi realizarea sa în două faze.
În consecință, pe cea de-a 2-a Listă a Proiectelor de Interes Comun publicată în anul 2015, proiectul BRUA apare etapizat astfel:
Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze pe coridorul conductei de transport Bulgaria – România – Ungaria –Austria, SMG Podișor -  Horia și 3 stații noi de comprimare (Jupa, Bibești și Podișor) (BRUA FAZA I) – ( cu codificarea 6.24.2 );

Extinderea capacității de transport din România către Ungaria până la 4,4 mld. mc/an (BRUA FAZA II) – (cu codificarea 6.24.7).
Proiectul BRUA FAZA I este considerat un proiect prioritar la nivel regional, inclus în lista proiectelor CESEC, datorită faptului că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională. Pe aceste considerente implementarea sa este sprijinită de Comisia Europeană prin programe specifice de finanţare.
Proiectul BRUA FAZA II este considerat un proiect comercial, decizia finală de investiţie pentru realizarea acestuia urmând a fi luată în baza unor teste economice care să releve eficienţa sa economică.
I.1. Proiectul BRUA Faza 1 – Descriere și parametrii tehnici
Proiectul constă în construirea unei conducte noi de transport gaze naturale care să realizeze legătura între Nodul Tehnologic Podișor și SMG Horia şi în amplasarea a trei staţii de comprimare gaze naturale de-a lungul traseului (SC Jupa, SC Bibești și SC Podișor), precum și realizarea tuturor facilitățiilor aferente.
Realizarea proiectului presupune construirea următoarelor obiective:
conductă de transport gaze naturale Podișor-Recaș 32" x 63 bar în lungime de aprox.479 km;
trei staţii de comprimare gaze naturale (SC Podișor, SC Bibești şi SC Jupa) fiecare stație fiind echipată cu două agregate de comprimare, cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.
La finalizarea Etapei I:
Se va asigura fluxul de gaze spre Ungaria prin interconectorul Horia - Csanadpalota a 1,75 mld. Smc/an (200 mii Smc/h), la 40 bar la graniță;
Se va asigura fluxul de gaze spre Bulgaria prin interconectorul Giurgiu - Ruse a 1,5 mld Smc/an (171 mii Smc/h), la 30 bar la graniță;

Valoare totală estimată pentru Faza I = 478,6 mil. euro.
Termenul estimat de finalizare: 31.12.2019.
Pentru proiectul BRUA SNTGN Transgaz S.A. a reușit obținerea a două granturi din partea Uniunii Europene prin Agenția Națională pentru Inovare și Rețele (INEA). Primul grant, în valoare de 1.519.342 Euro, reprezentând 50% din cheltuielile eligibile estimate, a fost acordat pentru finanțarea proiectării pentru cele trei stații de comprimare din cadrul proiectului (Podișor, Bibești și Jupa) iar cel de-al doilea grant, în valoare de 179.320.400 Euro, reprezentând 40% din cheltuielile eligibile estimate, a fost acordat pentru finanțarea lucrărilor de implementare a proiectului BRUA Faza I.
I.2. Proiectul BRUA Faza 2 – Descriere și parametrii tehnici
Realizarea proiectului presupune construirea următoarelor obiective:
conductă de transport gaze naturale Recaş–Horia 32" x 63 bar în lungime de aprox. 50 km;
amplificarea celor trei staţii de comprimare gaze naturale (SC Podișor, SC Bibești şi SC Jupa) prin montarea unui agregat de comprimare suplimentar în fiecare stație;
amplificarea stației de măsurare gaze naturale SMG Horia.
La finalizarea Fazei II:
Se va asigura creșterea fluxului de gaze spre Ungaria prin interconectorul Horia – Csanadpalota la 4,4 mld Smc/an (502 mii Smc/h) la 40 bar la graniță;
Valoare totală estimată - Faza II = 68,8 mil euro.
Termenul estimat de finalizare: 1 octombrie 2022, în corelare cu calendarul Procedurii de Sezon Deschis Angajant pentru rezervarea de capacitate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel