Gareth Bale, huiduit la meciul cu Bilbao. Reacția lui Zinedine Zidane

Gareth Bale a fost huiduit de spectatorii Realului, chiar în timpul meciului cu Athletic Bilbao.

Zinedine Zidane nu înţelege atitudinea fanilor faţă de fotbalistul galez Gareth Bale, pe care l-au huiduit în timpul meciului câştigat duminică în faţa lui Athletic Bilbao (3-0), informează Reuters.

Întrebat de ce un jucător ce a câştigat de patru ori Liga Campionilor în cinci sezoane la Real, cu goluri decisive în două finale, are parte de o asemenea atitudine ostilă din partea publicului, antrenorul lui Real Madrid a răspuns: "Nu ştiu. Sincer, nu înţeleg asta."

Bale a intrat târziu în repriza a doua, pentru al doilea meci consecutiv, şi i-a înfuriat pe fani când a ratat în situaţie de unu la unu. În schimb, Isco, introdus la fel ca Bale în minutul 70, a fost ovaţionat de fani în momentul schimbării. Deşi a pasat decisiv la ultimul gol al lui Karim Benzema, galezul a fost desfiinţat luni de presa locală, care a amintit, printre altele, că în cinci ani el nu fost în stare să înveţe spaniola.

"Vor să-l vândă, dar nu apar oferte", scrie pe prima pagină Marca, lângă o fotografie în care jucătorul apare trist. "Real este deschisă acum ideii ca el să fie împrumutat", adaugă ziarul, care a anunţat de curând că belgianul Eden Hazard va veni la Real pentru a-i lua locul lui Bale. În 2016 Bale a semnat un nou contract, valabil până în 2022, care îl aşază pe locul trei pe lista celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume. Randamentul său a fost afectat de accidentări, care l-au făcut să rateze 86 de meciuri de când a venit la Real.

Citește și:

Jumătate din cluburile de Liga I au primit licența UEFA

Zinedine Zidane trimite 'săgeți' către Eden Hazard: Toată lumea o ştie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel