Garda de Coastă Română, 126 de oameni salvaţi în Marea Egee

Salvare pe mare. Poliţia de frontieră, Garda de Coasta Română. foto: captură video
Salvare pe mare. Poliţia de frontieră, Garda de Coasta Română. foto: captură video

Constanţa: Misiune a Gărzii de Coastă în Marea Egee - 126 de persoane salvate de pe două ambarcaţiuni gonflabile pe care le-au debarcat în siguranţă pe insula Chios, Grecia.

Echipajul navei maritime de patrulare MAI 1104, din cadrul Gărzii de Coastă Române, aflat în misiune Frontex, în Grecia, a efectuat o nouă misiune de salvare în cadrul Operaţiunii Maritime Comune POSEIDON 2017, recuperând de la bordul a două ambarcaţiuni gonflabile, în pericol de scufundare pe Marea Egee, 126 de persoane, dintre care 41 de copii, informează un comunicat de presă dat publicităţii miercuri de IGPF.

Potrivit sursei citate, la sfârşitul săptămânii trecute, echipajul navei MAI 1104, aflat în misiune de supraveghere a frontierelor maritime externe ale Uniunii Europene, în cadrul Operaţiunii Comune POSEIDON 2017, coordonată de Agenţia FRONTEX, a identificat, pe timpul unei misiuni specifice de patrulare desfăşurată în Marea Egee, două ambarcaţiuni gonflabile, supraîncărcate cu persoane.

"După evaluarea situaţiei, având în vedere supraaglomerarea ambarcaţiunilor şi riscul de a se scufunda, poliţiştii de frontieră români au lansat acţiunile de salvare, la bordul navei Gărzii de Coastă fiind transbordate în total 126 persoane, 41 de copii, 26 de femei şi 59 de bărbaţi. Poliţiştii de frontieră le-au oferit persoanelor salvate asistenţă, hrană şi apă, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost debarcate în siguranţă în Portul Chios şi predate autorităţilor elene pentru stabilirea identităţilor acestora şi efectuarea procedurilor specifice (asistenţă medicală, identificare, înregistrare, amprentare etc.)", precizează comunicatul citat.

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români, aflaţi în misiune Frontex în Grecia, au salvat peste 1.400 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene. Operaţiunea Poseidon 2017, la care iau parte poliţiştii de frontieră români, este finanţată de Uniunea Europeană şi coordonată de Agenţia Frontex.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel