Urmărește emisiunea live


Galaxy Note 8. Telefonul, prezentat oficial

Compania sud-coreeană Samsung a prezentat miercuri, la New York, noul smart phone Galaxy Note 8, cu ajutorul căruia speră să reuşească să depăşească criza bateriilor, care a obligat-o să retragă de pe piaţă modelul predecesor, Galaxy Note 7, relatează agenţia EFE. 

La un eveniment organizat în clădirea istorică Park Avenue Armory, plină până la refuz, preşedintele Departamentului de comunicaţii mobile al Samsung, DJ Koh, a mulţumit pentru încrederea în dispozitivele companiei, în pofida "decepţiei" provocate de modelul anterior, care a avut nişte probleme "pe care nimeni nu le va uita". 

Galaxy Note 8, cu un ecran de 6,3 inchi şi posibilitatea autentificării prin scanare de iris sau amprentă digitală, a trecut de proba de securitate a bateriilor "în 8 puncte" a Samsung, "cea mai riguroasă din industrie", a precizat compania într-un comunicat. 

Printre elementele de bază ale noului telefon-tabletă, Koh a menţionat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte sensibilitatea pixului "Pen", puterea camerei foto duale, cu stabilizator optic şi capacitatea sa de multitasking, graţie unei memorii RAM de 6GB şi a unui procesor de 10 nm. 

Ca şi predecesorii din gama Note, modelul este rezistent la apă şi praf, dispune de caracteristici wireless de încărcare rapidă, şi, pe de altă parte, este compatibil cu dispozitivul DeX, care oferă o experienţă la scris ca şi un PC. 

Galaxy Note 8, al cărui preţ nu va depăşi 1.000 de dolari, după cum a precizat Koh pentru CNBC, permite Samsung să lase în urmă problemele cu care s-a confruntat anul trecut, conducerea firmei preconizând că va depăşi la vânzări popularul Note 5. 

La puţin timp după lansarea Galaxy Note 7, în august 2016, Samsung a primit reclamaţii în legătură cu bateriile care pot lua foc în timpul încărcării, ceea ce a obligat-o să retragă telefonul de pe piaţă şi, ulterior, să renunţe la fabricarea acestuia, în octombrie, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel