Galatasaray a câştigat Cupa Turciei

Galatasaray a câştigat Cupa Turciei. foto: @Galatasaray - FB
Galatasaray a câştigat Cupa Turciei. foto: @Galatasaray - FB

Galatasaray Istanbul a câştigat Cupa Turciei la fotbal, miercuri seara, la Sivas, după ce a învins-o în finală pe Akhisar Belediyespor cu scorul de 3-1, potrivit EFE.

Akhisar, deţinătoarea trofeului, dar care este virtual retrogradată în liga a doua, a deschis scorul prin Elvis Manu (57), dar Galatasaray Istanbul a punctat de trei ori în ultimele zece minute, prin Sinan Gumuş (80 - penalty), Sofiane Feghouli (88) şi Mbaye Diagne (90).

Succesul echipei Cim-Bom a fost facilitat de eliminarea cu Miguel Lopes (78) de la Akhisar. Galatasaray, echipă antrenată de celebrul Fatih Terim, şi-a trecut astfel în palmares a 18-a Cupă a Turciei, un record.

Galata are şanse să realizeze dubla în acest sezon, fiind pe primul loc cu două etape înainte de final, la egalitate de puncte, 66, cu Istanbul Başakşehir FK. Cele două echipe se vor întâlni în etapa a 33-a în meciul direct (19 mai), iar Galatasaray va fi gazdă, pentru ca în ultima etapă (26 mai) Galata să joace la Sivasspor, iar Istanbul Başakşehir FK acasă cu Alanyaspor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel