Gala Colaboratorilor Ligii Studenților Electroniști, la Politehnică

Gala studentilor
Gala studentilor

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, sprijină Gala Colaboratorilor LSE, eveniment organizat de Liga Studenților Electroniști (LSE), ce va avea loc în data de 17 mai 2019, de la orele 19:00, la etajul IV al Bibliotecii Universității Politehnica din București.

În cadrul Galei Colaboratorilor LSE, va fi prezentată o retrospectivă a întregului an de activitate a Ligii Studenților Electroniști, organizația studențească din Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica din București, ce reprezintă și apără interesele studenților, atât pe probleme social-administrative, cât și pe probleme academice.

Totodată, Gala este organizată pentru a oferi mulțumiri sponsorilor, colaboratorilor și susținătorilor, profesorilor universitari, dar și foștilor membri din conducerea organizației. La eveniment vor fi prezenți și cei mai activi și dedicați voluntari ai organizației.

Printre proiectele anului 2019 vor fi amintite:

-         Evenimente din zona TECH: RoboChallenge, MobilPRO (evenimente internaționale), TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești, CareerTeam, Concursul Național ,,Tudor Tănăsescu”.

-         Zeci de conferințe din zona de IT, dar și dezvoltare personală a studenților universității.

-         Evenimente de cultură: Primăvara Folkului, spectacole, piese de teatru, Noaptea Chitarelor, Balul Bobocilor.

-         Evenimente caritabile: crosul Aleargă Pentru Viață, seara de Board Games.

-         Evenimente de Public-Speaking: #PRTalks, ToastmastersUPB.

Seara va cuprinde două momente artistice muzicale susținute de Bianca Iacob, studentă în anul I și Tiberiu Putinaru, student în anul al II-lea la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel