Gabriela Zoană: Am solicitat comisarului pentru agricultură plafonarea voluntară a plăţilor pentru fermieri

Gabriela Zoana
Gabriela Zoana

În contextul în care la Bruxelles și Strasbourg se poartă negocieri pentru stabilirea liniilor directoare ale viitoarei Politici Agricole Comune, o politică ale cărei fonduri reprezintă 37% din întreg bugetul Uniunii Europene, interesul României este de a obține plafonarea voluntară a plăților pentru fermieri.

"Propunerea inițială a Comisiei Europene viza introducerea sistemului plafonării obligatorii a plăților către fermieri, prin limitarea lor la o anumită sumă, la început se discuta de 60.000 euro, acum negocierile au ajuns la 100.000 euro.

Totuși, această limitare ar însemna o lovitură dată fermelor mari, cele care asigură de fapt grosul producției interne, dar și exporturile", a declarat Gabriela Zoană, vice-președinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.

"Am solicitat direct comisarului pentru agricultură, domnul Phil Hogan, plafonarea voluntară a plăților pentru fermieri, în sensul ca fiecare țară să aibă
posibilitatea de a distribui conform calculelor și priorităților interne fondurile europene destinate agriculturii, astfel încât să existe un echilibru între fermele mari și cele mici și mijlocii.

În condițiile în care agricultura a fost un domeniu care a asigurat exporturi de 4 miliarde euro în 2018, România trebuie să facă tot posibilul, atât în Comisia de Agricultură din care fac parte, dar și în plen și în negocierile dintre Parlament și Comisie, să se lupte pentru a apăra interesele acestei ramuri economice. Nu putem limita subvențiile pentru toate fermele, în condițiile în care majoritatea producției este asigurată de marii fermieri", a concluzionat europarlamentarul român.

Plafonarea voluntară ar lăsa la latitudinea fiecărui stat opțiunea limitării plăților pentru fermele agricole, la fel ca și cuantumul acestor sume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel