Gabriela Firea iese la atac. Un candidat liberal îmbogățit prin contracte cu statul ne dă lecții de morală

 Cele mai recente sondaje de opinie realizate în București le provoacă transpirații reci liberalilor, ceea ce îi împinge la gesturi necugetate, pe cât de dizgrațioase pe atât de ineficiente și ridicole.

Neavând cu ce să mă atace personal, încearcă să-mi transfere o serie de probleme pe care i le pun în cârcă soțului meu, primarul orașului Voluntari. Iar pentru asta se folosesc de un deputat de Vrancea care și-a descoperit brusc vocația de voluntărean și speră ca prin acest atac mizerabil să împuște doi iepuri deodată: să mă decredibilizeze pe mine în fața electoratului bucureștean și să-și crească șansele, în prezent inexistente, de a câstiga alegerile pentru fotoliul de primar în Voluntari.

Pentru afirmații de genul „nevoile comunităţii sunt sacrificate pe altarul cumetriilor de afaceri şi de partid", domnul în cauză va trebui să aducă și probe, altminteri va răspunde în fața instanței. Probabil s-a inspirat din propria experiență în manevrarea banilor publici și a fondurilor europene, dar despre asta voi reveni în curând, pe larg, documentat.

 Iar în ce privește faptul că îi invocă pe locuitorii din Voluntari ca martori pentru calomniile pe care le împrăștie, aceasta este cea mai bună dovadă că nu cunoaște absolut deloc orașul al cărui primar visează să ajungă. Altminteri ar fi trebuit să știe că Florentin Pandele a câștigat alegerile cu scoruri de peste 80% la ultimele 3 rânduri de alegeri și că în continuare deține o cotă de încredere în rândul populației pe care și-ar dori-o mulți politicieni. Acesta este modelul Pandele, spre deosebire de domnul deputat, care a adoptat modelul plimbăreților prin circumscripții: candidează și se cară, de fiecare dată în alt loc, pentru că nimeni nu i-ar mai vota a doua oară.

[citeste si]

 Am fost avertizată în repetate rânduri că o eventuală candidatură a mea la Primăria Capitalei, mai ales din perspectiva șanselor cu care sunt creditată în sondaje, va declanșa ofensiva echipei de zgomote a PNL, incapabilă să ducă o luptă electorală bazată pe idei și programe care să contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor. Acest lucru nu mă sperie pentru că știu că nu am nimic în biografia sau cariera mea de care să-mi fie rușine și am convingerea că în anul 2016 publicul este mult mai greu de manipulat și va ști să discearnă între un candidat onest și calomniatorii de profesie.

 Spre deosebire de domnul deputat, care cere public conducerii PSD să nu-mi valideze candidatura, eu nu pot decât să le mulțumesc liderilor liberali pentru candidatura acestuia, care ne face nouă munca mult mai ușoară în campania electorală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel