Fuego, mesaj public pentru Mirabela Dauer: S-au potrivit astrele!

Fuego i-a transmis un mesaj public Mirabelei Dauer. Ce spune cântărețul.

„Dintotdeauna, data de 9 iulie a avut o mare însemnătate pentru muzica ușoară românească. S-au potrivit astrele, conjuncturile, destinele într-un fel încât în ziua aceasta să fie născuți patru dintre cei mai importanți artiști ai genului, nume de legendă, care-au dăruit o viață artei românești – MIRABELA DAUER, ANGELA SIMILEA, MARGARETA PÂSLARU și DANIEL IORDĂCHIOAIE. Le urez tuturor ani mulți de viață și de cântec, cu bucurii nemăsurate!

Firește că mă leagă o prietenie specială, "certificată" în două duete memorabile, de minunata Mirabela, voce unică, artist desăvârșit! Mira e o enciclopedie de șlagăre, un tonomat al celor mai speciale cântece din istoria noastră. Mi-aduc aminte că pe la patru ani cântam "Taina nopții" și-mi doream ca la un moment dat să o întâlnesc pe cea care ne oferea atâtea motive de fericire. Sunt onorat de prietenia sa, de orice clipă petrecută împreună și-mi doresc să ne fie aproape, pe scenă, cât mai mult timp! Pentru toate "diminețile cu ferestre deschise", pentru "fotoliul din odaie", "frunza albastră și stelele ce dorm pe-o frunză", la mulți ani, dragă Mirabela, "privighetoare" ce cântă!", a scris Fuego pe Facebook.

Vezi și: Jorge, moment de sinceritate: Eram prea prost!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel