Freshers' Week la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila"

Peste 500 de studenţi din anul I sunt aşteptaţi să participe la cea de a doua ediţie Freshers' Week, manifestare dedicată exclusiv bobocilor medicinişti, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti prin Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB).

Potrivit unui comunicat al UMF, în perioada 23-27 septembrie în cadrul UMF "Carol Davila", va avea loc Freshers' Week care vine în întâmpinarea studenţilor medicinişti aflaţi la început de drum, printr-o serie de conferinţe, traininguri şi activităţi sociale mulate pe dorinţele şi nevoile acestora.

"Astfel, cei peste 500 de studenţi înscrişi în proiect vor avea ocazia să interacţioneze şi să afle mai multe detalii despre programa şcolară, examene, oportunităţi de voluntariat şi reprezentativitate, într-o atmosferă prietenoasă şi relaxantă. Totodată, participanţii se vor putea bucura de experienţe inedite în cadrul workshop-urilor, acestea oferindu-le şansa de a desluşi tainele chirurgiei în cadrul sesiunii "Knots and Sutures", de a deprinde tehnici de acordare a primului ajutor prin intermediul cursului de "Basic Life Support", dar şi de a-şi dezvolta abilităţile practice", precizează sursa citată.

În plus, anul acesta participanţii vor avea acces la un workshop interactiv in limba engleză "Topics in the Medical World", sub ghidarea unui invitat internaţional.

Totodată, studenţii vor fi invitaţi să descopere o perspectivă originală asupra educaţiei în mediul universitar, în cadrul "Me vs Them Colegialitate şi Competitivitate", un workshop în premieră, menit să decripteze beneficiile aduse de integrarea în colectivul academic.

Programul activităţilor propuse este completat de ateliere de teatru, dans şi o vânătoare de comori inedită, urmând ca întreaga experienţă să se încheie cu o petrecere de bun venit pentru proaspeţii studenţi medicinişti.

Organizată de Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB), ediţia anterioară a adunat peste 400 de studenţi medicinişti dornici să împărtăşească noi experienţe cu viitorii lor colegi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel