Fraudă la vot. Două dosare penale deschise de poliţia din Galați

Două dosare penale au fost deschise de poliția din Galați pentru fraudă la vot.

Trei incidente au fost înregistrate până acum la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi şi Poliţia a deschis dosare penale în două cazuri, pentru fraudă la vot, scrie Agerpres.

Reprezentanţii BEJ Galaţi au declarat că este vorba despre o femeie care s-ar fi filmat în cabină votând şi care ulterior a postat imaginile pe o reţea de socializare şi de doi bărbaţi - unul de 38 de ani, din municipiul Galaţi, care a votat la secţia nr. 74 şi un deţinut din Penitenciarul Galaţi, în vârstă de 32 de ani, care a votat prin intermediul urnei mobile - care au votat deşi aveau acest drept suspendat prin decizii ale instanţelor de judecată.

Potrivit IJP Galaţi, celor doi bărbaţi li s-au întocmit dosare penale pentru fraudă la vot. Totodată poliţiştii anchetează şi circumstanţele în care cele două persoane au putut vota, având în vedere că, potrivit legii, înainte de a vota, alegătorii sunt verificaţi electronic în baza de date şi dacă există probleme legate de interdicţia de a vota, această informaţie apare imediat operatorului.

Cât priveşte femeia care şi-ar fi filmat votul şi ar fi postat imaginile pe o reţea de socializare, se pare că acestea au fost retrase din spaţiul online, urmând a se stabili dacă se confirmă sau nu infracţiunea de încălcare a secretului votului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel