Franța scade prețul carburanților. Vezi ce măsură a aplicat guvernul Hollande

pret
pret

Guvernul francez a luat o măsură inedită pentru scăderea prețului la carburanți în termen de 24 de ore. Astfel, potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici, prețurile vor scădea cu până la 6 eurocenţi pe litru, din care 3 cenţi vor fi suportaţi de stat, iar restul de către benzinării.

 Măsura, care prevede reducerea temporară a accizelor carburanţilor, va fi aplicată timp de trei luni, înainte de intrarea în vigoare a unui mecanism permanent menit să limiteze creşterea preţurilor, a explicat Moscovici.

 "Această decizie va fi aplicată în termen de 24 de ore, astfel că preţurile vor scădea imediat", a adăugat ministrul, explicând că efortul bugetar va fi de circa 300 de milioane de euro.

 Guvernul francez a optat pentru o "reducere modestă şi provizorie" a accizelor carburanţilor pentru a lupta cu creşterea preţurilor la pompe, o soluţie costisitoare pentru stat, dar mai simplă decât îngheţarea preţurilor, propusă iniţial de preşedintele Francois Hollande în campania sa electorală.

 Această promisiune, considerată populistă de către reprezentanţii dreptei, a fost pusă între paranteze după alegeri din cauza scăderii temporare a cotaţiei petrolului.

 În urma revenirii la creştere a cotaţiei petrolului, ministrul Economiei a declarat săptămâna trecută că analizează toate opţiunile aflate la dispoziţie pentru a contracara majorarea preţurilor carburanţilor, care afectează puterea de cumpărare a francezilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel