Franţa: Amplă operaţiune a poliţiei de evacuare a două tabere de migranţi din nord-estul Parisului

Poliţia franceză a lansat joi dimineaţă o importantă operaţiune de evacuare a două tabere de migranţi din nord-estul Parisului, în care se aflau între 600 şi 1.200 de persoane, transmite AFP.

  Începând de la ora locală 06.00 (05.00 GMT), aproape 600 de poliţişti îi conduc pe imigranţii clandestini, care trăiau în adăposturi improvizate în apropierea şoselei de centură a Parisului, la autobuze care urmau să-i transporte pe aceştia spre săli de sport sau centre de primire din regiune. Operaţiunea de evacuare, cea mai amplă de peste un an, intervine într-un context de înăsprire a discursului privind politica în domeniul imigraţiei şi la o zi după angajamentul asumat în acest sens de ministrul de interne Christophe Castaner. Acesta a dat asigurări miercuri, cu prilejul anunţurilor făcute de guvern cu privire la imigraţie, că taberele din nord-estul Parisului vor fi evacuate 'până la sfârşitul anului'. 'Nu pot lăsa o situaţie de pericol de această natură, nu doar pentru oamenii care se instalează acolo, dar şi pentru automobilişti. Toate acestea nu pot dura', a explicat presei şeful poliţiei din Paris, Didier Lallement, prezent la faţa locului. 'Această operaţiune a fost decisă în cadrul punerii în aplicare a planului (guvernamental), nu vine întâmplător', 'trebuie schimbată abordarea prin evacuarea taberelor', a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel