Francois Hollande, TĂIOS la adresa lui Donald Trump: „A pus lumea în PERICOL” prin uciderea lui Soleimani

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Fostul președinte francez a făcut comentarii la adresa acțiunilor Statelor Unite.

Fostul președinte al Franței, Francois Hollande, a spus că președintele american, Donald Trump, „a pus lumea în pericol" prin decizia de a-l omorî pe Qassem Soleimani, într-un raid american, conform Agerpres.

„Decizia pe care a luat-o Donald Trump este mai mult decât nefericită, ea este gravă şi, odată şi odată trebuie să spunem asta, nu putem fi solidari cu ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce constituie o escaladare extrem de periculoasă", a spus Hollande, într-un interviu pentru un radio francez.

„Rolul Franței este de asemenea cel de a aminti la un moment dat responsabilitățile. Cea a Iranului este evidentă, este una grea, dar trebuie să le spunem şi SUA că nu se comit acte de asemenea proporții fără a lua în calcul consecințele", a adăugat fostul șef de stat.

Hollande, în dezacord cu Macron

Prin această decizie, Hollande s-a distanțat de succesorul său la conducerea țării, Emmanuel Macrorn, care l-a asigurat duminică pe Trump de „întreaga sa solidaritate cu aliații".

„De când este președinte al SUA, Donald Trump a pus lumea în pericol", a denunțat Hollande. „Sigur că Iranul a comis acte total periculoase, a creat o tensiune în regiune", a mai spus fostul președinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel