Francezul Lacazette (Arsenal) va fi apt pentru primul meci al noului sezon din Premier League

Antrenorul echipei Arsenal Londra, Unai Emery, a declarat luni că atacantul francez Alexandre Lacazette, accidentat în amicalul cu Olympique Lyon de duminică (1-2), va fi recuperat până la debutul noului sezon din Premier League.

Internaţionalul francez va fi supus unor investigaţii medicale, însă accidentarea sa nu este gravă. El a vrut chiar să revină pe teren cu Lyon însă fiind doar un amical, am decis să nu riscăm, a spus Unai Emery.

Lacazette s-a accidentat la gleznă şi a părăsit terenul după doar 12 minute de la fluierul de start al partidei de pe Emirates Stadium.

Arsenal va debuta în noua ediţie din Premier League pe 11 august, în deplasare, contra celor de la Newcastle United.

Olympique Lyon a învins cu scorul de 2-1 formaţia Arsenal Londra în Emirates Cup, tradiţionala partidă estivală organizată pe propriul stadion de clubul englez de fotbal.

"Tunarii" au deschis scorul în prima repriză, prin Pierre-Emerick Aubameyang (35), însă francezii au întors rezultatul în repriza secundă, în urma unei duble a lui Moussa Dembele (66, 75).

La Arsenal şi-a făcut debutul cu această ocazie mijlocaşul spaniol Dani Ceballos, împrumutat pentru un sezon de la Real Madrid. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel