Franța: O instanță a decis schimbarea numelui unui individ din Jihad în Jahid

Justitia
Justitia

Un judecător pentru probleme familiale din Toulouse (sudul Franţei) a decis că un băiat născut în luna august şi ai cărui părinţi doreau să îi pună prenumele 'Jihad' va fi înscris drept 'Jahid' în documentele de stare civilă, au anunţat luni surse apropiate Parchetului francez, transmite AFP. 

În condiţiile în care părinţii ar dori să îl strige Jihad pe fiul lor, magistratul a hotărât ca, 'în interesul copilului', să inverseze cele două vocale din prenume în registrul de stare civilă. 

Pe lângă sensul de război sfânt pentru promovarea şi apărarea islamului, 'jihad' înseamnă şi 'luptă' sau 'efort', dar primăria din Toulouse, într-un context marcat de atentate şi jihadism, a semnalat acest caz procurorului oraşului. 

Cazuri asemănătoare 

În luna noiembrie, primăria oraşului Nisa (sud-estul Franţei) a sesizat justiţia după naşterea unui băiat pe care părinţii l-au declarat la autoritatea de stare civilă sub numele 'Mohamed, Nizar Merah', identic celui al autorului atacurilor jihadiste comise la Toulouse şi Montauban în urmă cu şase ani. 

În martie 2012, Mohamed Merah a ucis şapte persoane, dintre care trei copii evrei. 

Primăria din Nisa a estimat că opţiunea părinţilor 'ar putea fi contrară intereselor copilului' şi au asimilat-o cu o apologie a terorismului. Parchetul a sesizat judecătorul pentru probleme familiale, înainte ca părinţii copilului să renunţe la prenume. 

Începând din 1993, ofiţerii de stare civilă din Franţa nu mai pot decide singuri interzicerea unui prenume. În ultimii ani, cazurile de sesizare a Parchetului în vederea schimbării prenumelor au fost extrem de rare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel