Lovitură DURĂ pentru echipa lui Răzvan Lucescu

Asociaţia Cluburilor Europene a suspendat-o provizoriu pe PAOK Salonic.

Asociaţia Cluburilor Europene (ECA) a suspendat provizoriu echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de românul Răzvan Lucescu, în urma incidentelor petrecute duminică, la derby-ul cu AEK Atena, când preşedintele clubului din Salonic, Ivan Savvidis, a intrat pe teren având asupra sa un pistol, informează agenţia EFE.

'În conformitate cu statutul ECA, Consiliul Executiv a decis în unanimitate să suspendate, cu efect imediat, clubul de fotbal PAOK din calitatea de membru al Asociaţiei Cluburilor Europene', se precizează într-un comunicat dat publicităţii marţi de ECA. Asociaţia va discuta suspendarea definitivă a clubului elen în cadrul viitoarei sale adunări generale, care va avea loc peste două săptămâni la Roma.

'ECA există pentru a proteja integritatea şi regularitatea competiţiilor şi a meciurilor, precum şi valorile şi principiile sportive pe care se bazează fotbalul european', se mai arată în comunicat.

[citeste si]

O delegaţia a FIFA s-a deplasat marţi seara la Atena pentru a discuta cu autorităţile situaţia fotbalului grec şi a analiza ce măsuri disciplinare vor fi impuse Federaţiei elene de fotbal. Guvernul grec a decis să suspende pe termen nelimitat superliga naţională, până când toate părţile vor ajunge la un acord pentru crearea unui cadru regulamentar, cu sancţiuni severe.

Preşedintele clubului PAOK Salonic, un om de afaceri rus de origine greacă, a intrat pe teren duminică, purtând asupra sa o armă de foc, pentru a protesta faţă de anularea unui gol înscris de echipa sa, în finalul jocului cu AEK Atena.

Procuratura din Salonic a demarat procedurile legale după incidentele care avut loc la Salonic, iar Ivan Savvidis urmează să răspundă în faţa justiţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel