FCSB - Dinamo | Bogdan Vintilă răspunde ironiilor 'câinilor roșii': Să fie sănătoşi, ne întâlnim la joc

Bogdan Vintilă este conștient că derbyul FCSB - Dinamo aduce o altă încărcătură de joc față de alte meciuri și încearcă să-și motiveze jucătorii la maximum.

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Bogdan Vintilă, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Dinamo, de sâmbătă, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, va fi un derby în ciuda locurilor ocupate de cele două echipe în clasament în momentul de faţă.

"Suntem în faţa unui meci foarte important şi am încredere că jucătorii mei se vor ridica la importanţa acestui joc. I-am simţit toată săptămâna că sunt pregătiţi şi concentraţi pentru acest derby. A fost o săptămână normală, numai că e o altă încărcătură la joc, o altă concentrare. Am emoţii înaintea fiecărui joc, emoţiile sunt normale. Asta arată că trăieşti, că eşti viu. La acest meci jucătorii vor avea în spate mult mai mulţi suporteri decât până acum şi îşi dau seama că este un joc care contează mult mai mult în campionat. Am şase jucători accidentaţi, nu am tot lotul la dispoziţie. Belu e accidentat în plus faţă de cei de dinainte. Echipa trebuie să facă diferenţa. M-am axat pe jocul echipei la pregătire. Indiferent de locul în clasament va fi un derby. Vom dori să marcăm în acest meci. Cu siguranţă va fi un spectacol frumos în tribună şi va da o notă aparte acestei partide", a declarat Vintilă.

Vintilă: Să fie sănătoşi, ne întâlnim la joc

Tehnicianul a precizat că la partida de sâmbătă nu va lua măsuri speciale pentru jucătorul dinamovist, Dan Nistor, considerat, unul dintre cei mai buni fotbalişti pregătiţi de Dusan Uhrin jr.

"Ce să comentez eu dacă ne ironizează cei de la Dinamo, să fie sănătoşi, ne întâlnim la joc, noi vrem să câştigăm cele trei puncte. Dan Nistor e jucătorul lui Dinamo şi nu pot să-mi dau eu cu părerea despre jucătorii adverşi. Nu am să comentez despre jucătorii altor echipe. Îi vom acorda aceeaşi atenţie ca oricărui jucător de la Dinamo", a mai spus Vintilă.

Referitor la suprafaţa de joc de pe Arena Naţională, Vintilă a spus că este un gazon bun, pe care se poate pasa.

Partida FCSB - Dinamo, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Naţională din Capitală.

Citește și: Bogdan Vintilă - Avertisment pentru jucătorii FCSB - VIDEO 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel