Fotbal: AS Roma, la primul eşec al sezonului în Serie A

Echipa AS Roma a suferit primul său eşec în actuala ediţie a campionatului de fotbal al Italiei, fiind învinsă pe teren propriu, cu 2-0, de formaţia Atalanta Bergamo, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a din Serie A, disputată miercuri seara.

Oaspeţii s-au impus prin golurile marcate în repriza secundă de Duvan Zapata (71) şi Marten de Roon (90). Într-un alt meci, nou-promovata Lecce, cu fundaşul român Romario Benzar pe banca de rezerve, a învins în deplasare, cu 3-1, formaţia SPAL Ferrara. Pentru Lecce au marcat Marco Mancosu (11 şi 73, ambele din penalty) şi Marco Calderoni (47), în timp ce golul gazdelor a fost reuşit de Federico Di Francesco (17). Lazio Roma, adversara echipei CFR Cluj în Europa League, s-a înclinat la limită pe terenul liderului Inter Milano (0-1), la capătul unui joc în care fundaşul român Ştefan Radu nu a evoluat la oaspeţi, din cauza unei accidentări.

Antrenorul Simone Inzaghi a aliniat echipa: Thomas Strakosha - Luiz Felipe, Francesco Acerbi, Bastos - Manuel Lazzari, Marco Parolo, Sergej Milinkovic-Savic (Valon Berisha, 73), Luis Alberto (Lucas Leiva, 65), Jony - Joaquin Correa, Felipe Caicedo (Ciro Immobile, 53). Sassuolo, cu fundaşul român Vlad Chiricheş integralist, a pierdut la Parma (0-1), după un autogol marcat în ultimele momente ale meciului de Bourabia (90+5). Cagliari a produs surpriza etapei, reuşind să se impună în deplasare, cu 1-0, în faţa vicecampioanei SSC Napoli, prin golul Lucas Castro (87).

Rezultate: Marţi Hellas Verona - Udinese 0-0 Brescia - Juventus Torino 1-2 Au marcat: A. Donnarumma (4), respectiv Chancellor (40 - autogol), Pjanic (63). Miercuri AS Roma - Atalanta Bergamo 0-2 Au marcat: D. Zapata (71), de Roon (90). SPAL Ferrara - Lecce 1-3 Au marcat: Di Francsco (17), respectiv Mancosu (11 - penalty, 73 - penalty), Calderoni (47). Genoa - Bologna 0-0 Portarul Ionuţ Radu a fost integralist al Genoa. Parma - Sassuolo 1-0 A marcat: Bourabia (90+5 - autogol). Fundaşul Vlad Chiricheş a fost integralist la Sassuolo. SSC Napoli - Cagliari 0-1 A marcat: Castro (87). Inter Milano - Lazio Roma 1-0 A marcat: D'Ambrosio (23). Fiorentina - Sampdoria Genova 2-1 Au marcat: Pezzella (31), Chiesa (57), respectiv Bonazzoli (79). Joi se dispută partida Torino - AC Milan. În clasament conduce Inter Milano, 15 puncte, urmată de Juventus Torino, 13 puncte, Atalanta Bergamo, 10 puncte, Napoli şi Cagliari, cu câte 9 puncte, etc.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel