Urmărește emisiunea live


Fotbal: Sud-coreeanul Son, recunoscător pentru susţinerea primită după accidentarea lui Andre Gomes

Sud-coreeanul Heung-min Son, afectat de grava accidentare a portughezului Andre Gomes şi autorul unei duble în meciul câştigat de Tottenham în faţa Stelei Roşii Belgrad (4-0), în Liga Campionilor la fotbal, le-a mulţumit coechipierilor şi fanilor săi pentru susţinerea primită, informează AFP.

  'Este răspunsul meu pentru toate persoanele care m-au susţinut', a afirmat pentru BT Sport atacantul sud-coreean la finalul meciului în care Tottenham a surclasat-o pe Steaua Roşie, chiar la Belgrad, cu 4-0, prin golurile marcate de Lo Celso, Son (două) şi Eriksen. 'Evident, au fost câteva zile foarte dificile, dar am înţeles şansa pe care o am de a avea aceşti coechipieri', a explicat Son, implicat, duminică, în acţiunea care a provocat o fractură de gleznă dreapta mijlocaşului clubului Everton, Andre Gomes. 'Toată lumea m-a susţinut. Sunt dezolat de acest incident şi de toată situaţia', a insistat atacantul lui Spurs, 'devastat' după meciul cu Everton, conform coechipierilor săi. Cartonaşul roşu primit de atacantul sud-coreean Heung-min Son în urma unui tackling la portughezul Andre Gomes, care a suferit o fractură de gleznă, a fost retras, astfel că asiaticul va putea evolua în următoarele meciuri pentru Tottenham, a anunţat, marţi, Federaţia engleză de fotbal (FA). Heung-min Son va fi la dispoziţia lui Tottenham pentru următoarele trei meciuri, după ce o comisie independentă a dat dreptate apelului pentru eliminare nejustificată, a scris FA pe contul său de Twitter. Son a fost autorul unui tackling întârziat, dar fără a fi violent, la mijlocaşul portughez Andre Gomes, în meciul cu Everton (1-1). Arbitrul de centru, Martin Atkinson, i-a acordat cartonaşul galben în primă instanţă atacantului, dar după ce a observat gravitatea accidentării lusitanului a scos şi cartonaşul roşu. Fotografiile publicate de media britanică au surprins momentul în care piciorul lui Gomes s-a rotit la 90 grade în raport cu gamba, astfel că s-a presupus din start că este o fractură de gleznă şi/sau de gambă. La finalul partidei, jucătorii lui Tottenham, precum şi unii fotbalişti de la Everton au recunoscut că nu tacklingul lui Son i-a provocat fractura de gleznă lui Andre Gomes, ci dezechilibrarea acestuia şi ciocnirea de coechipierul Serge Aurier. Portughezul a fost operat luni la piciorul drept şi se aşteaptă ca acesta să se recupereze total.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel