Fotbal: Piţurcă (U Craiova) - Chindia este o echipă periculoasă, sper ca jucătorii să fi trecut peste victoria cu Dinamo

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia Chindia Târgovişte este un adversar periculos şi speră ca jucătorii săi să fi trecut peste euforia victoriei din partida cu Dinamo din etapa precedentă.

   'E foarte important să câştigăm cu Chindia. Degeaba am câştigat cu Dinamo, dacă nu facem acelaşi lucru şi mâine. Chindia este foarte bine aşezată în teren, are jucători periculoşi, dar noi ne-am pregătit. Sper ca băieţii să fie la fel de concentraţi ca în partidele cu Voluntari şi Dinamo. Chindia are un grup bun, un sistem bine pus la punct, un 4-4-2 cu spaţii foarte mici pentru adversari, iar când are mingea joacă un fotbal bun. Au şi jucători care pot aduce un plus în anumite momente. Deci Chindia este o echipă periculoasă. Sper că băieţii au revenit cu picioarele pe pământ după meciul cu Dinamo. Am avut discuţii cu ei şi sper să fi trecut peste euforia acelui joc. Trebuie să fim constanţi, iar acum, când am ridicat ştacheta, eu vreau şi mai mult de la ei', a afirmat tehnicianul oltenilor. 'Depinde de jucătorii mei cum au înţeles ei să-şi joace rolul. Noi avem pregătit meciul să nu avem parte de surprize, însă fotbalul e imprevizibil. Dacă nu eşti concentrat se pot întâmpla lucruri neprevăzute şi eu nu vreau să avem parte de aşa ceva', a adăugat el. Atacantul Andrei Ivan are voie să se bucure la goluri făcând tumbe, dar dacă se va accidenta va fi amendat, a afirmat Piţurcă. 'Dacă marchează, Ivan are voie să facă tumbe după gol. Dar azi îl durea un pic glezna şi e posibil ca de la una dintre tumbe să aibă probleme. I-am spus că îl amendez dacă se întâmplă aşa. OK, să facă tumbe, dar să nu se accidenteze', a precizat tehnicianul. În perioada în care se campionatul Ligii I va fi întrerupt ca urmare a meciurilor echipei naţionale, Universitatea Craiova va disputa un amical cu formaţia sârbă Spartak Subotica, cel mai probabil pe Stadionul 'Ion Oblemenco'. 'Vom avea un meci amical cu un adversar din Serbia, cu cei de la Subotica. Sper să jucăm pe acest stadion, dacă vom putea să jucăm pe noul gazon. E nevoie ca jucătorii să ia un prim contact cu noul gazon', a explicat Piţurcă. Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, sâmbătă, de la ora 17:30, în deplasare, formaţia Chindia Târgovişte, într-o partidă contând pentru etapa a 16-a a Ligii I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel