Fostul internaţional Andrei Prepeliţă a semnat pentru FC Argeş

Fostul internaţional Andrei Prepeliţă a semnat, vineri dimineaţa, un contract cu echipa de fotbal FC Argeş, a anunţat clubul de ligă secundă pe pagina sa de Facebook.

Prepeliţă (33 ani) a semnat cu gruparea din Trivale un contract valabil până în iarnă, cu drept de prelungire, după ce s-a pregătit cu echipa timp de aproape două luni şi a fost folosit de antrenorul Nicolae Dică în mai multe meciuri de verificare.

Andrei Prepeliţă, care este cel mai sonor nume ce va evolua în acest sezon sub comanda lui Nicolae Dică, a început fotbalul la Unirea Slobozia, iar apoi s-a transferat la juniorii lui FC Argeş. Pentru echipa de seniori a clubului FC Argeş a mai jucat în perioada 2002-2007, în 120 de partide, 112 în campionat şi 8 în Cupa României, reuşind să înscrie 11 goluri. Ulterior a mai jucat la Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti (3 titluri de campion, o Cupă a României şi o Supercupă a României), Ludogoreţ Razgrad (campion al Bulgariei), FC Rostov şi Concordia Chiajna.

A strâns, de-a lungul carierei, 24 de selecţii la naţionalele de juniori şi tineret al ţării şi 13 la naţionala de seniori.

FC Argeş a ajuns la 16 jucători transferaţi în această vară.

Echipa din Trivale ocupă locul 7 în Liga a II-a, cu 9 puncte, după cinci etape.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel