Michael Cohen, avocat Trump, amânare executare sentință

Michael Cohen, fostul avocat şi om de încredere al lui Donald Trump, a obţinut miercuri de la un judecător federal amânarea cu două luni a încarcerării sale.

El urma să ajungă la închisoare la 6 martie pentru a efectua pedeapsa de trei ani de închisoare la care a fost condamnat la jumătatea lui decembrie pentru fraudă fiscală şi încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale. Într-o scrisoare trimisă de avocaţii săi judecătorului federal de Manhattan, William Pauley, Michael Cohen a cerut amânarea pentru 6 mai astfel încât să poată încheia programul de reeducare postoperatorie efectuat în prezent după o intervenţie chirugicală la umăr.

El şi-a mai motivat cererea prin convocările pentru audieri în Congres, potrivit documentelor anexate la dosar şi consultate de AFP. Michael Cohen a fost convocat de trei comisii parlamentare diferite pentru a oferi explicaţii despre legăturile sale cu preşedintele Statelor Unite, al cărui om de încredere a fost vreme îndelungată. Printre altele, el a admis că a plătit 280.000 de dolari unor femei, Stormy Daniels şi Karen McDougal, pentru a le cumpăra tăcerea privind o presupusă legătură cu Donald Trump.

Avocatul a mai cerut şi obţinut amânarea mai multor audieri, din motive de sănătate, dar, la sfârşitul lui ianuarie, a invocat 'ameninţări'împotriva familiei' sale venite în special de la preşedinte care a scris un mesaj pe Twitter legat de acest subiect. Una din cele trei audieri ar urma să fie publică, cea din faţa Comisiei pentru controlul serviciilor de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, foarte aşteptată pentru că Michael Cohen ar putea dezvălui informaţii compromiţătoare pentru Donald Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel