Fostul antrenor al României, Ambros Martin, a preluat o altă națională

Ambros Martin, fostul selecţioner al echipei feminine de handbal a României, a semnat pentru o altă națională de valoare.

Spaniolul Ambros Martin, fostul selecţioner al echipei feminine de handbal a României, a fost numit la cârma naţionalei Rusiei, în locul legendarului antrenor Evgheni Trefilov, a anunţat Federaţia rusă de handbal într-un comunicat.

În vârstă de 51 ani, Ambros Martin a condus reprezentativa României între 2016 şi 2019, perioadă în care a antrenat în paralel echipele Gyor (Ungaria) şi Rostov pe Don (Rusia), ultima începând din 2018.

Evgheni Trefilov a pregătit selecţionata Rusiei între 1999 şi 2012, iar apoi din 2013 şi până în prezent, cucerind un titlu olimpic (2016), patru titluri mondiale (2001, 2005, 2007 şi 2009) şi patru medalii europene (argint în 2006 şi 2018, bronz în 2000 şi 2008).

Operat de mai multe ori la inimă, ultima oară în luna februarie, Trefilov, cunoscut pentru obiceiul său de a vocifera pe bancă, va ocupa de acum înainte un post de vicepreşedinte în cadrul Federaţiei de la Moscova, urmând să supervizeze echipele naţionale feminine ale Rusiei.

El va renunţa, de asemenea, şi la postul de antrenor al echipei Kuban Krasnodar, ocupanta locului al treilea în campionatul rus, unde va deveni preşedinte de onoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel