Fostul ambasador SUA în România, James C. Rosapepe, Doctor Honoris Causa al UMFST Târgu Mureş

Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, James C. Rosapepe, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) din Târgu Mureş, pentru contribuţia sa la întărirea legăturilor politice, economice, culturale şi istorice dintre cele două ţări.

UMFST Târgu Mureş a anunţat, joi, că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa fostului ambasador american va avea loc pe 1 iulie, începând cu ora 12.00, în Aula Centrului Integrat de Medicină Dentară, cu prilejul unei şedinţe festive a Senatului UMFST Târgu Mureş.

"Excelenţa Sa James C. Rosapepe a îndeplinit funcţia de ambasador al SUA în România între anii 1998-2001. Diplomatul american a avut o legătură foarte strânsă cu România, contribuind la întărirea legăturilor politice, economice, culturale şi istorice între cele două ţări. Pe linie academică a iniţiat şi gestionat parteneriatul între Universitatea din Maryland şi Colegiul Profesorilor Români de IT. Proiectul a pus accent pe învăţarea la distanţă şi a conectat profesori români de informatică de la universităţi de prestigiu şi studenţi din toate zonele lumii. Fostul ambasador a scris şi o carte despre România intitulată 'Dracula is dead', în care a descris experienţa sa ca diplomat în România, promovând astfel ţara noastră în Statele Unite ale Americii", precizează UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel