Urmărește emisiunea live


Fost președinte, tentativă de sinucidere. Era anchetat pentru corupție - Update

Fostul preşedinte peruan Alan Garcia s-a împuşcat miercuri când poliţia a venit la domiciliul său din Lima pentru a-l aresta în legătură cu o anchetă de corupţie, transmite Reuters, citând o sursă din cadrul poliţiei.

Poliţia s-a prezentat la domiciliul lui Garcia în jurul orei locale 06.30 (11.30 GMT), când a avut loc tentativa de sinucidere.

Alan Garcia a fost transportat de urgenţă la spitalul Casimiro Ulloa din capitală. Fostul preşedinte prezintă "o rană prin împuşcare în cap", a anunţat spitalul din Lima.

Garcia, în vârstă de 69 de ani, a fost supus unei intervenţii chirugicale şi a suferit trei stopuri cardiace, a declarat ministrul sănătăţii, Zulema Tomas. Starea fostul preşedinte este "foarte critică", a indicat ea.

 (w670)

"În această dimineaţă a avut loc acest accident dramatic: preşedintele a luat decizia de a-şi trage un glonţ (în cap)", le-a declarat avocatul lui Garcia, Erasmo Reyna, jurnaliştilor masaţi în faţa spitalului.

Televiziunea locală America a relatat că fostul şef de stat se află în comă şi a difuzat imagini cu fiul lui Garcia, susţinători şi avocaţi ai fostului preşedinte sosind la spital Casimiro Ulloa, supravegheat de forţe de ordine.

Garcia este anchetat pentru o presupusă luare de mită în legătură cu construirea unei linii de metrou în capitală de către concernul brazilian Odebrecht.

Alan Garcia, preşedinte al statului Peru între 1985-1990 şi 2006-2011, îşi susţine nevinovăţia şi se declară victima unei persecuţii politice.

Vezi și: Deutsche Bank implicată într-un uriaș scandal de spălare a banilor de peste 20 de miliarde de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel