Duicu, fost lider PSD, condamnat la un an şi şase luni închisoare

Adrian Duicu, fost preşedinte al CJ Mehedinţi, condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare

Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie.

Potrivit deciziei instanţei, Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 12 lit.b din Legea nr.78/2000 - 'folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii'.

Judecătorii au dispus un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Duicu nu are voie să părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, şi trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova. În schimb, el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată - trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel