EXCLUSIV  Forța Națională, mișcarea lui Borza care zdruncină scena politică

Deputatul Remus Borza
Deputatul Remus Borza

Teodor Meleșcanu s-a înscris, vineri, în Forța Națională, proiectul lansat de Remus Borza.

Teodor Meleșcanu e unul dintre cei mai experimentați oameni politici din România. Diplomat de carieră, a intrat în Ministerul Afacerilor Externe în anul 1966, urmând pas cu pas cariera diplomatică până la rangul de ambasador. Timp de 7 ani, a fost membru al misiunii diplomatice a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la Geneva, iar după Revoluția din 1989 a ajuns subsecretar de stat și apoi secretar de stat în MAE. A fost ministru de Externe în mai multe rânduri, ministru al Apărării Naționale, precum și directorul Serviciului de Informații Externe. Meleșcanu are o veche activitate științifică și universitară, devenind doctor al Universității din Geneva în 1973, ulterior fiind profesor universitar la mai multe universități din țară.

Deputatul Remus Borza a vorbit, în exclusivitate la DCNews, despre Forța Națională, un proiect la care s-au alăturat recent o serie de parlamentari și secretari de stat, precum Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă, Ștefan Alexandru Băișanu, Ioana Ciupe, Dorin Corcheș și Sorin Naș.

Formațiunea militează pentru reforma statului și sprijinirea cu prioritate a capitalului autohton. De asemenea, își propune realizarea unor programe speciale pentru antreprenorii români, investițiile publice în infrastructură, educație și cercetare.

Forța Națională își asumă un mesaj național și justițiar, pledând pentru cauza românilor basarabeni și a diasporei, precum și pentru pedepsirea mai aspră a infracțiunilor de corupție și a celor care atentează la siguranța cetățeanului.

Forța Națională

Obiectiv: o Românie civilizată, europeană şi prosperă.

Mijloace: implicare civică, conştiinţă naţională, dialog, respect, complementaritate, competenţă, viziune, curaj.

Misiune: să convingem electoratul că noi suntem buni şi nu că adversarii noştrii sunt răi. O schimbare de paradigmă în dezbaterea publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel