Formularul 088, eliminat. ANAF a publicat Ordinul cu noua procedură pentru obţinerea codului de TVA

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat proiectul de Ordin care conţine procedurile de înregistrare în scop de TVA şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a primi codul de TVA, având în vedere că Formularul 088 va fi eliminat începând cu data de 1 februarie 2017.

'Procedurile privind înregistrarea în scopuri de TVA şi anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, dar şi criteriile pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, pot fi consultate pe site-ul ANAF, începând de astăzi, 30 ianuarie a.c.', se arată într-un comunicat al ANAF, scrie Agerpres.

Potrivit documentului, decizia privind eliminarea formularului 088 a rezultat ca urmare a analizei procedurii de înregistrare în scopuri de TVA, prin care s-a constatat faptul că o serie dintre informaţiile solicitate erau furnizate de contribuabili prin intermediul altor formulare, precum şi faptul că, în cadrul procedurii de evaluare, ANAF poate utiliza informaţiile existente în bazele de date proprii sau care pot fi obţinute de la alte instituţii prin intermediul schimbului de informaţii

'În contextul solicitării Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Jianu, prin Nota nr. 28/FNJ/12.01.2017, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, ANAF a primit sarcina guvernamentală, dispusă în şedinţa de Guvern din data de 12.01.2017, de eliminare a formularului (088)', se arată în referatul de aprobare al Ordinului menţionat.

Astfel, prin Ordinul preşedintelui ANAF 210/2017, ale cărui prevederi vor intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 2017, a fost abrogat Ordinul preşedintelui ANAF 3841/2015 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) 'Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA'.

'În aceste condiţii, procedura actuală privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA, precum şi procedura de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de aplicare a TVA, aprobată prin O.P.A.N.A.F. nr. 2393/2016, presupune, pe de o parte, modificarea procedurii de evaluare şi, pe de altă parte, actualizarea aplicaţiilor informatice şi a modalităţii în care sunt utilizate informaţiile deţinute sau obţinute de ANAF, prin schimbul de informaţii cu alte entităţi', se mai subliniază în comunicatul ANAF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel