Formular 600. Băsescu: Renunţarea la el creează probleme mai mari

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, susţine că renunţarea la formularul 600 creează probleme mai mari decât aplicarea lui, în condiţiile în care cei pentru care s-a amânat plata taxelor rămân fără asigurări. 

"Nu s-au putut gândi că acest formular 600 creează probleme iar renunţarea la el creează probleme mai mari şi o să vă spun de ce. Spre exemplu, cei care îşi câştigă banii din venituri liberale în momentul de faţă, pentru că s-a amânat plata taxelor odată cu amânarea formularului 600, nu îşi pot plăti nici asigurările de sănătate, nici alte taxe către stat. Deci, oamenii ăştia rămân fără asigurări", a declarat Băsescu, vineri, la Sinaia. 

Acesta a susţinut că probleme sunt şi cu legea salarizării şi vor fi şi cu split TVA. 

"Mai au şi alte prostii pe care le văd acum la intrarea în vigoare a legii salarizării. Au pus agenţii economici să plătească integral CAS-ul şi asigurările de sănătate pentru cei care lucrau part time. E în regulă, s-au plătit, numai că în România sunt mulţi oameni care au un serviciu de bază, de opt ore şi mai au încă patru ore din altă parte. Acum li se încasează la cei cu part time (...) integral contribuţiile şi pentru pensii, şi pentru sănătate, deşi el primeşte doar jumătate din salariu. Deci, nişte prostii care arată şi incapacitatea intelectuală, o spun cinstit. Sunt oameni slabi de minte care... Nu vă spun de alte efecte ale acestor trăsnăi. Staţi să vedem efectul lui split TVA, că se vor încurca şi cu ăla", a afirmat liderul PMP. 

Traian Băsescu a participat la Sinaia la Consiliul Naţional Executiv al partidului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel