Folosirea rujului, interzisă într-un campus universitar. Val de critici online

Un val de critici a fost stârnit în mediul online după ce o universitate a interzis folosirea rujului într-un campus.

O universitate din regiunea Azad Jammu şi Kashmir administrată de Pakistan a stârnit un val de proteste în mediul online după ce a anunţat că le interzice studentelor să folosească ruj în campus, relatează luni agenţia DPA, scrie Agerpres. 

Administraţia Universităţii Azad Jammu şi Kashmir a refuzat să comenteze decizia luată, în timp ce activiştii pentru apărarea drepturilor omului, grupuri din societatea civilă şi utilizatori ai reţelelor de socializare au criticat măsura pe care o consideră opresivă.

Această (decizie) reflectă o creştere a conservatorismului şi radicalizării în societate, a declarat pentru DPA activista pentru drepturile omului Farzana Bari. Însă femeile pakistaneze forţează limitele, contrar tuturor aşteptărilor, a adăugat ea.

Nu au mai fost luate decizii similare

Activista a menţionat că au mai fost luate anterior decizii similare, precum segregarea studentelor şi impunerea unui cod vestimentar pentru femei.

În septembrie, autorităţile din nord-vestul Pakistanului au retras un ordin care stipula că elevele trebuie să poarte hijab, în urma opoziţiei grupurilor din societatea civilă şi a unui val de critici pe reţelele de socializare. Guvernul provinciei conservatoare Khyber Pakhtunkhwa, din apropierea frontierei cu Afganistan - fostă fortăreaţă talibană - a argumentat că prin această decizie se dorea protejarea fetelor de hărţuirea sexuală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel