Florina Presadă (USR), înjurată de Liviu Brăiloiu (PSD) în Senat

Senatorul USR Florina Presadă susţine că joi, în timpul şedinţei de plen, după ce le-a oferit senatorilor social-democraţi câte un exemplar din volumul 'Ferma animalelor' de Orwell, a fost înjurată de Liviu Brăiloiu.

'Pot să relatez contextul: membrii grupului parlamentar USR ofereau cărţi membrilor PSD. Este vorba de 'Ferma animalelor' de George Orwell. O serie de senatori PSD aruncau cărţile pe jos. Mă refer aici la doamna Ecaterina Andronescu, domnul Bodog, doamna Arcan. Iar domnul Brăiloiu, vizibil deranjat de acest gest, a început să mă insulte şi să mă înjure. Nu e prima dată. Voi face o plângere împotriva dumnealui, la Biroul permanent. Există un Regulament al Senatului care trebuie respectat. Am cerut în acel moment domnului Manda, care era preşedinte de şedinţă, să suspende şedinţa, însă a refuzat să facă acest lucru', a declarat ea.

Presadă nu a dorit să spună ce cuvinte i-au fost adresate. Ea a adăugat că în acel moment în preajmă se aflau doar senatori PSD.

[citeste si]

'I-a amuzat foarte mult această replică a domnului Brăiloiu', a spus ea. Senatorii USR le-au oferit joi un cadou de Crăciun colegilor lor - câte un exemplar din volumul 'Ferma animalelor' de George Orwell. Florina Presadă şi Mihai Goţiu au lăsat pe pupitrele senatorilor câte o carte. Unii au păstrat-o şi au răsfoit-o, alţii au refuzat-o. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a înapoiat cadoul, aşezând volumul primit pe una dintre băncile senatorilor USR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel