EXCLUSIV  Florin Manole, deputat PSD, despre ce a însemnat 2019 pentru partidul din care face parte

Florin Manole
Florin Manole

Deputatul PSD Florin Manole a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre ce a însemnat anul 2019 pentru partidul din care face parte și ce urmează să se petreacă în anul ce urmează. 

"Pentru mine, dincolo de partea electorală, a fost un an în care am avut niște proiecte care au și trecut, unele dintre ele, proiecte legislative adică, la amenzile pentru orele suplimentare făcute ilegale, proiectul referitor la așezările informale și a parcurs procesul legislativ proiectul referitor la cuantumul și numărul de beneficiari pentru tichetele de grădiniță, pentru cei mai săraci dintre copii. Pentru mine, asta a însemnat anul 2019. O serie de proiecte.

În ceea ce privește anul 2020, iarăși, dincolo de partea electorală, finalizările acestui proiect cu tichetele de grădiniță, care mai are doar o comisie înainte de votul final. 

Bătălia politică sigur că este importantă, sigur că toți politicienii trebuie să se implice în competiția asta, dar peste ani de zile, după noi, indiferent de contextul politic, rămân proiectele pe care le-am făcut.", a declarat Florin Manole pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel