Firea, despre schimbarea lui Dăncilă de la vârful PSD: Cine să-i ceară demisia?

Gabriela Firea FOTO AGERPRES
Gabriela Firea FOTO AGERPRES

Gabriela Firea a vorbit despre schimbarea Vioricăi Dăncilă de la conducerea PSD, după ce nu a câștigat alegerile prezidențiale. 

Gabriela Firea a afirmat că ”nu neapărat de o nouă conducere, pentru că avem o conducere statutar aleasă în urma unui congres, avem nevoie de o nouă viziune, de îndreptarea greşelilor şi erorilor pe care le-am făcut noi toţi.”

Întrebată dacă ea crede că Vioricăi Dăncilă îi va fi cerută demisia din funcţie în şedinţa CEx, Firea a punctat: "Doar 5 judeţe au îndeplinit target-ul, peste 50%, cine să-i ceară demisia doamnei Dăncilă, reprezentanţii celor 5 judeţe care au îndeplinit target-ul, restul au fost sub 50%. Nu cred în aşa ceva".

"Repet, eu sper să ne întâlnim săptămâna aceasta (...) şi să recunoaştem cinstit şi onest ce s-a greşit în relaţia cu electoratul nostru, să nu ne mai ascundem după tot felul de subterfugii şi să reformăm acolo unde trebuie reformat şi, în special, să refacem legătura cu electoratul nostru, să ne recunoaştem greşelile şi măcar o dată pentru totdeauna să nu le mai repetăm. Din punctul meu de vedere, doar a schimba nişte oameni cu alţi oameni, dar a nu modifica în substanţă şi în esenţă felul de a se exprima şi de a comunica şi de acţiona al partidului ar fi o mare greşeală. Noi nu stăm atât de prost la capitolul resurse umane, ci am stat deficitar la anumite acţiuni şi la anumite mesaje pe care le-am transmis către electorat", a afirmat liderul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel