Firea: Dau un cec în alb doamnei prim-ministru Dăncilă

Gabriela_Firea
Gabriela_Firea

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a avut prima reacție televizată după întâlnirea cu primarii privind tema proiectului buget.

Aud tot felul de discuții, că este politizare, că este pregătire pentru campanie electorală, că sunt politețe care se plătesc, simpatii și antipatii. Nu aș vrea să dau crezare acestor lucruri pe care le citesc sau mi le spun unii colegi. Să presupunem că poate nu a fost pus un accent deosebit pe comunitățile locale și că acum, după această întâlnire, în această seară, mâine vom primi un răspuns acceptabil din partea ministerului de Finanțe. Cred că domnul Darius Vâlcov, care o reprezintă pe doamna prim-ministru în aceste negocieri, fiind și un fost primar înțelege cu atât mai bine nevoile autorității locale, și domnul Teodorovici are o vastă experiență în administrație și sper că înțelege gravitatea problemelor și că orice leu tăiat de la o primărie sau de la un consiliu județean înseamnă un proiect care este mai puțin în respectiva comunitate, iar cetățenii sunt cei care vor suferi. Nu avem cum să băgăm capul în nisip și să ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă. Avem obligația față de cetățeni să luptăm pentru drepturile lor., a declarat Gabriela Firea, în emisiunea Andreei Crețulescu, la România TV.

Referitor la declarația lui Falcă, potrivit căreia răspunsul Guvernului nu va fi unul acceptabil, cum au cerut primarii, vor începe proteste, Gabriela Firea a declarat că primarii prezenți la reuniune au reacționat ca un tot unitar.

Primarii prezenți au reacționat ca un tot. Nu s-a pus problema că cineva este de la PSD, ALDE, UDMR. Și mai este un aspect, primarul PSD care tace acum pentru că este Guvernul său la conducere, va deconta în teritoriu pentru că îl vor lua cetățenii la întrebări.. Nu putem să fim de acord cu tăieri pentru că cetățenii aud în fiecare seară la televizor cum bubuie economia., a spus Primarul General al Capitalei.

Mesaj pentru Dăncilă

Gabriela Firea a continuat: Nu vreau să fiu pesimistă. Dau un cec în alb doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă că va fi sensibilă la problemele comunităților locale și că va accepta propunerea noastră, ca o treime din bugetul național să meargă către populația din comune, orașe și municipii

Vezi și: Teodorovici, după întâlnirea cu primarii: Eu am așteptat de anul trecut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel