EXCLUSIV  Firea: Autobuzele, pe linia de tramvai! Dumitru Coarnă, REACȚIE după propunerea Primarului General

Autobuzele liniilor 243, 282, 343 şi N123 vor circula pe trasee deviate între 24 şi 26 noiembrie. STB Sursa: Facebook STB
Autobuzele liniilor 243, 282, 343 şi N123 vor circula pe trasee deviate între 24 şi 26 noiembrie. STB Sursa: Facebook STB

Dumitru Coarna a analizat propunerea făcută de către Gabriela Firea, cea care a lansat varianta ca legislaţia rutieră să fie modificată în aşa fel încât autobuzele STB să poată circula pe linia de tramvai. 

Primarul general, Gabriela Firea, solicită Parlamentului să aprobe amendamentele pe care Municipalitatea le-a propus la Codul rutier, exprimându-şi speranţa ca de la începutul anului viitor autobuzele STB să poată circula pe liniile de tramvai.

"Codul rutier să fie modificat, în sensul în care linia de tramvai să poată să fie transformată într-o bandă unică pentru autobuz. Mai pe scurt, toate autobuzele să poată să circule, fără a încălca Codul rutier, pe linia de tramvai, acolo unde, bineînţeles, este permis acest lucru, în sensul în care linia de tramvai nu este supraînălţată", a spus Firea la un comandament pe probleme de trafic.

Cum vede Dumitru Coarnă propunerea

  

"Depinde din ce parte priveşti lucrurile. Dacă o priveşti din zona transportului în comun care ar trebui să fie o prioritate, ai putea să spui că este o măsură pozitivă. Dar dacă tot încercăm să modificăm legislaţia privind regimul rutier şi nu dezvoltăm infrastructura aşa cum trebuie, nu e în regulă. Adică ne minţim pe noi, ne furăm căciula. Sigur, dacă ne raportăm la infrastructura pe care o avem, sigur că putem spune că e o propunere în interesul public. Nu ar fi o mare problemă din punctul de vedere al circulaţiei rutiere dacă autobuzele ar circula şi pe linia de tramvai. 

Este o reglementare care ar veni în sprijinul interesului public şi trebuie să o privim ca atare. O modificare de substanţă, însă, ar fi să modernizăm infrastructura: să creăm parcări, spaţii de acest gen, să avem o altă abordare vizavi de infrastructură, aşa cum se întâmplă în alte oraşe europene. La noi dacă cel puţin parcările ar fi rezolvate, dacă ar fi construite parcări publice pentru a scoate maşinile care sunt parcate acum pe prima bandă a bulevardelor, ar fi o soluţie. La fel şi pasaje, aţi văzut cât de mult au fluidizat traficul rutier noile pasaje care au fost construite. Principala problemă este, repet, infrastructura care trebuie modernizată", a declarat, pentru DC News, Dumitru Coarnă.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel