Firea, atac la Mutu: E prins într-un joc al intereselor politice

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Primăria Municipiului Bucureşti afirmă într-un comunicat de presă, că primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, este "prins într-un joc al intereselor politice" şi dovedeşte că nu ştie stadiul proiectelor susţinute de Primăria Capitalei în sectorul pe care îl administrează , el acuzând pe primarul general al Capitalei "din dorinţa de a plăti poliţe politice". 

"Primarul Sectorului 6, prins într-un joc al intereselor politice care nu îi face cinste şi care loveşte în cetăţeni, dovedeşte că nu ştie stadiul proiectelor susţinute de Primăria Capitalei în sectorul pe care îl administrează şi acuză primarul general din dorinţa de a plăti poliţe politice, aşa cum a fost pus să facă. În legătură cu informaţiile false făcute în spaţiul public de către edilul Sectorului 6 al Bucureştiului, care, fie din neştiinţă, fie premeditat, acuza Primăria Capitalei că nu a investit în sectorul pe care îl conduce, pentru o corectă informare a opiniei publice, Primăria Municipiului Bucureşti informează: actuala administraţie derulează o serie de investiţii în toate sectoarele Capitalei, în interesul tuturor bucureştenilor, indiferent de zona în care locuiesc", se arată în comunicat. 

"Dezvoltare coerentă a întregului oraş"



Potrivit sursei citate. Primăria Capitalei urmăreşte o dezvoltare coerentă a întregului oraş, investiţiile realizându-se nu în funcţie de sectoare, ci în funcţie de interesele imediate ale cetăţenilor. 

"Faptul că un edil de sector nu cunoaşte investiţiile pe care Primăria Capitalei le realizează în sectorul pe care îl conduce este un fapt de o gravitate extremă, care dovedeşte că pentru dânsul nu interesul cetăţenilor primează ci interesul politic. Şi vă ofer un singur exemplu: afirmaţia potrivit căreia 'la proiectul Prelungirea Ghencea nu se lucrează' reprezintă un fals şi o dezinformare grosolană, mai ales că joi, 31 ianuarie, aşa cum a fost informată opinia publică, în şedinţa de Consiliu General, a fost aprobat proiectul de hotărâre pe care l-am propus, prin care se declanşează procedurile de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării 'Penetraţie Prelungirea Ghencea-Domneşti', în vederea continuării lucrărilor", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit comunicatului. 

Firea, precizări despre investiţii


Gabriela Firea menţionează că până în prezent s-a realizat studiul de fezabilitate, s-a întocmit proiectul tehnic, cu toate etapele lui, s-au obţinut avizele necesare eliberării autorizaţiei de construire şi sunt finalizate caietele de sarcini pentru execuţia lucrărilor şi pentru dirigenţia de şantier. Ea adaugă că în ce priveşte proiectul "Străpungere Ciurel - Nod Rutier Virtuţii", s-au recuperat întârzierile, iar proiectul a fost adus de la 13% la 90%. 

"Mai mult decât atât, acest edil se întreabă ce a făcut Primăria Capitalei pentru cabinetele medicale din şcoli. Reamintesc cetăţenilor, aşa cum am informat public în luna decembrie, ca Primăria Capitalei, prin ASSMB, a investit consistent, în ultimii doi ani, pentru dotarea cabinetelor de medicină şcolară şi pentru a reduce deficitul de personal din acest domeniu. Astfel, doar în ultimul an, s-au făcut 125 de angajări pe posturi de medic şi asistent şi s-au realizat investiţii în dotări de 18 milioane de lei. Mai mult, pe lângă faptul că toţi copiii (inclusiv din sectorul 6) beneficiază de tratamente stomatologice gratuite tot anul (sigilări, detartraje, tratament carii, extracţii dentare) şi, mai nou, de tratamente ortodontice cu aparate dentare mobile şi fixe, prin programele lansate de PMB, prin ASSMB, în acest sector, în anul 2018, au fost angajaţi 19 asistenţi şi 10 medici. În total, pentru medicina şcolară din sectorul 6 au fost angajaţi în total 94 de asistenţi şi 37 de medici.(...) Totodată, numai în sectorul 6 s-au investit peste 3 milioane de lei (10 unituri dentare, 14 autoclave, 14 frigidere, 14 măsuţe instrumentar, 17 aparate de distilarea apei)", mai menţionează comunicatul. 

Vezi şi: PNL, listă europarlamentare. Orban, precizare despre Crin Antonescu

Premieră în România. Lazăr: Toată lumea a rămas şocată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel