Filmul anexării Crimeei, relatat de Vladimir Putin: Rusia, pregătită să apeleze la arme nucleare

Foto: EPA
Foto: EPA

Într-un documentar mult așteptat, filmat de-a lungul a opt luni, președintele rus Vladimir Putin povestește cu mândrie cum a gestionat personal capturarea peninsulei Crimeea, arătând că Rusia era pregătită să facă uz de capacitățile sale nucleare dacă SUA și aliații ar fi intervenit militar în favoarea Ucrainei.

Vladimir Putin a admis că a trimis ofițeri ai trupelor speciale în peninsula din Marea Neagră, la câteva zile după ce președintele Viktor Ianukovici a părăsit Kievului. Președintele Rusiei spune că succesul operațiunii l-a surpins chiar și pe el.

Deși anul trecut a negat că Rusia ar avea vreo legătură cu "omuleții verzi" care au destabilizat la început Crimeea, Putin admite, în documentarul de două ore, că a dat ordinul pentru dislocarea forțelor speciale în peninsulă, sub pretextul consolidării facilităților militare ruse din Crimeea. El susține că nu a violat niciun moment legislația internațională, pentru că Rusia și Ucraina au un contract în baza căruia Moscova poate staționa maxim 20.000 de soldați în bazele militare din Crimeea, număr care nu a fost niciodată depășit.

Planul privind capturarea Crimeea a fost creionat în timpul unei întâlniri care a durat o noapte întreagă, convocată după ce Ianukovici a plecat din Ucraina. 

Putin susține că un sondaj secret l-a convins că 75% dintre rezidenții peninsulei voiau să se alăture Rusiei. El a arătat că nu s-a gândit niciodată la "dezmembrarea" Ucrainei înainte ca Ianukovici să fie debarcat.

Documentarul integral, în rusă, poate fi vizionat AICI

Putin: M-am ocupat personal de operațiune

Vladimir Putin a insistat că nu ar fi anexat Crimeea dacă locuitorii acesteia nu și-ar fi dorit să fie parte a Rusiei.

"Știți care a fost avantajul nostru? Faptul că m-am ocupat personal de asta - spune Putin. Și nu pentru că am făcut totul corect, ci pentru ca atunci când ordinele vin de la cel mai înalt oficial al guvernului, este mult mai ușor pentru cei care îndeplinesc ordinele să lucreze".

"Eram pregătiți" să ridicăm nivelul alertei nucleare, a spus liderul de la Kremlin. "Dar am procedat premizând că nu se va ajunge până acolo", a adăugat el.

Vladimir Putin a acuzat Statele Unite ale Americii de orchestare a "loviturii de stat" de la Kiev.

"Știm că adevărații păpușari au fost prietenii noștri americani", a spus Putin în documentarul "Crimea: drumul spre casă".

"I-au antrenat pe naționaliști și grupurile lor armate, în vestul Ucrainei, în Polonia și într-o anumită măsură în Lituania. Ei au înlesnit lovitura de stat armată", a spus Putin.

* Referințe: Washington Post; Russia Today

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel